Dor

Privesc cum cresc, și mor,
Zămisliți din marea adâncă, liniștită,
Petale ale fulgilor de sticlă,
În zbor, pe aripile vântului de toamnă.

Se-ntunecă-n furtună zarea ce se pierde-n țărm,
Înebuniți de spaimă, mor încer delfinii,
Se strâng fricoși și panicați, în rugaciune,
Mii de vieți ce simt urgia unei lumi nebune.

Piciorul se afundă în nisipul fin și moale,
Închis, și cenușiu precum e norul greu, răzbunător,
Rezistă în sânge, vărsându-se adrenalina,
Inimii ce luptă, într-un război de dor.