Penibila speranță.

Publicata de: danco in Sentimente

Raspunde cu o poezie Voteaza!  Bookmark and Share

Fără-ndoială, picurii îți sunt din suflet,
Și moare încet, înlănțuită, veșnica speranță,
Cu lacrimi vii de dor, o inimă-i ce plânge,
Suspinul ei, sunt stelele ce mor.

Se zbat în plină zi de toamnă,
Asemeni unor frunze panicate,înnebunite,
De soarta ce îi scutură de amintiri, făcându-i lin să tremure de frică...
Ochii tăi, închiși, înlănțuiți, ce pier, într-o agonie-armonie.

Aș vrea să-ți dau din marea mea speranță,
Să-ți fac colac din visele-mplinite,
Am să te rog doar, ca să refuzi să mori,
Pe-aleile întunecatelor și reci morminte.

Mă simt ca un covor călcat, de pașii unei pesimiste ființe,
Se șterg de mine, tălpile murdare de-ndoială,
Mă rog la vânt, s-arunce un pumn de picuri de la ploaie,
Pe buzele-mi uscate să învie ultimul izvor de flori.

Data publicare: 11/09/2010 | Vizualizari: 3091

Poezii de la acelas autor

 

Adauga un comentariu

Daca ai cont Logheaza-te aici.

Nume

ADRESA DE E-MAIL Nu va fi publicata pe pagina.

COMENTARIU



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante