Responde con otra poesía Votar!
Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului;
Nu mă mai văd dintr-atâta verdeață
Ce se ține de mine fără trecerea anotimpului,
Să-mi păstreze o fațadă de nou, de dulceață.
Îmi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Și mă uit să pătrund luciul sticlei de-argint,
Cum cometa trecândă vrei cu mintea s-o prinzi,
S-oprești din distrugerea-i, de-alergat, se pierind.
În colțul privirii-mi zăresc chip tot la fel,
Ce-l transpun peste praf, ce din mine-am desprins
Și în ramă l-așez, fostul eu adorat băiețel
Se topind în obrajii de-ado’, cu iubirea aprins.
Privesc holograma ce-mi vine prostește s-o plâng
Și-am căldura încă din sticla ce rază-mi trimite;
Mi-ating fața cu mâna și-n inimă simt că mă strâng
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.
Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasă
Și urcă pe mine, mă mângâie, m-atinge pe piele
Și-ncet, încet crește, se strânge, de drag nu mă lasă...
E picul din suflet prelinsu-n afară... Mă păzește de rele!
01.02.2012
Fecha de publicación 07/11/2013 | Vistas: 3115