Publicada por: goeteri en Amor
Responde con otra poesía Votar!
Mă-ncolăcesc cu opt brațe, sorbindu-te-n ventuze
Diform fără schelet, suflet cum gelul moale
Mă strecor din abis, mă-nalț l-a tale buze
O inimă să-ți dau, sau trei să-ți pun în poale.
Din fumul de cerneală în lacrimi îți scriu bilet
Și-mi storc din nouă minți ce le-am, le dau ofrande
Să-ți ridic obelisc din truda-mi de atlet...
Te las minune lumii peste timp... Ochi-smaralde!
Prin hăuri mă strecor, te caut prin sirene
Mă efilând să-mi dau obor de-albastru sânge
Printre cristale-n ape în corali și mii de perle...
Dar numai tu nu ești, îmi lași inimă a plânge.
Mă trimit sol cu tot, tentacule desprinse
De-un trup ce mi-a rămas să-mi refac simțul firii...
Și-mi schimb culori de suflet din triste în aprinse,
Să te am dintre adâncuri... eu, caracatița iubirii!
25.07.2011
Fecha de publicación 18/02/2013 | Vistas: 3180