Publicada por: goeteri en Locas
Responde con otra poesía Votar!
... Inveterat de adâncimi precise
de secțiune sigură
fără greșeli
sau tremurări de mână
absolut interzise,
ce ar putea tăia o vână
ce picură
stoarsă, prin mișeleli.
... Un scalpel,
mai cadaveric spus
la lama ucigașă
intronizată așa de un mânuitor
ce nu s-atinge singur; un... mântuitor
sus pus
învățăcel...
cu cursuri ce-a făcut acasă.
... Un blestemat
de nume alegoric;
inițial un panaceu,
când tăietura fizică
era singurul leac... o sângerare critică
cu gustul venisecției de euforic
ce-acum se practică de... derbedeu
ce taie altora din tot... Un deplasat!
Inexplicabile alegeri
sunt neatinșii mulți,
cei cu tupeu
de proști ce nu știu de rușine; doar să fie
casapi stând în prelegeri
de tăiat în carne vie...
niște satrapi inculți,
prin nu știu ce anume protejați de Dumnezeu?
Ce... bisturiu,
ce-l mânuiește orice ageamiu
oportunist,
târziu recultivat
prin înșelat
-în mintea lui de autist –
ce taie dureros în neștiință, în viu...
Helas un declasat, ptiu...
Noroc că nu m-am pus pe masă...
încă-s viu!?!
01.03.2011
Fecha de publicación 03/07/2012 | Vistas: 3100