Publicada por: goeteri en Parodias
Responde con otra poesía Votar!
Stând citind mai deunăzi, ce-i numita creare
De la greci, o ”poesis”, spre cunoașterea lumii...
Nu discern relevantul; antic e, clasic oare ?
Romantismu-i plecat, iamb, la cot cu bătrânii ?
Frenezii pătimașe au simboluri de proză,
Versuri albe doar spun neputința redării.
Parnasist nu mai este, extaz mistic de roză
E lipsit de parfum... led s-a pus lumânării.
Nu-i rondel, nu-i rondou, nici sonet, îs neștiute,
Ne rimatul de alb este gol, fad de minte.
Ne târâți în prozaic epigoni, voi, cu sute
Și-n ermetic cifrat, vidul nu se dezminte.
De când lumea ce-a nouă, tot ‚nălțați știința ”para”
Și creația fadă, cea lipsită de sens
O numiți modernista, în cifru... obiectuala.
Și-adunați laudacii, tot ca voi-n contrasens.
Mai mult, post moderniștii, ludicii-n metatext
N-au probleme în expresii, totul este banal.
Ce-aubadă, epigrame, elegii, toate-s rest !
Paradoximul în proză, dă efect, pe... canal.
Confundați animal cu gazelul sau tanka,
Caligrama e ordine-n scris, nu-i un gen.
Limericksu-i un melc, oda-imn este waka,
Haiku e pastorală, glosa este pastel.
Trioletu-i piron de-agățat carnea crudă,
Fantum este DJ-ul, lambul este un miel,
Rima-i râma ce râmă, picior metric e-o nudă,
Clasicismu-i dadaic, gândirismu-i la fel.
Integralii sunt mate, textualism... n-are loc,
Deprimismu-i primire, anapestu-i dement,
Simbolismu-i emblemă, onirism horoscop...
Poporani, futuriști îs doar rușini, nu curent.
Fracturiștii-s fripturi, proletculți-realiști,
Constructivi-s idilici, cei avuți boieriști.
Toți acum îs niște mofturi, îngâmfații-s lettriști,
Expresivii-s terțină, iară ”neo” îs naziști.
Realismul, voi puneți tot ”supra” la vers,
Căci poemul e proză, mimesis e mimare.
Nu-i catren, nu-i distih, c-au efectul pervers
Pentru cel ce troheu, nici dactilo nu are.
Extaz mistic credeți doar credințe, nu rimă,
Moderniști peste ”neo” sau” post”...sacrilegiu.
Socialiști fără a ști, trădătorii de stimă,
Nu vedeți paradocși... cum grămada nu-i geniu ?
Tot ce e comedie, retorică ori dramă,
Transformați, într-un ritm infernal în minciună.
Nici artiști nu mai cântă, nu e ”nani ”de mamă...
Numai hoarde în fluvii ne ritmate se-adună.
Sentiment, frenezie, pasiuni ce-s străvechi
Structurate-n delir de culori în natură,
Voi pretindeți a fi, doar pretenții de vechi;
Deturnând poezia, în ”modernă”...nu pură.
Și cum toți se pretind drept ca sămănători,
Dar n-au scări de valori pentru cine crează,
Cred că rege-i bastard, provenit dintre flori
Și prozând pe nedrept, poezia sfidează.
Pentru voi sunt uitați și Vergiliu...Homer,
Eminescu-i nimic, iar Coșbuc e țăran ?!
Nu puteți ? Nu mai scrieți !!! Stați deoparte...șomer.
Venerați-l pe Shakespeare... singur el e titan !
19.05.2010
Fecha de publicación 27/09/2010 | Vistas: 3441