De ce e Doamne lumea rea,
și mereu mă tot bârfește,
de parcă-i a lor și nu a TA,
de câte ori mă osândește.
De ce aruncă-n mine cu noroi,
de câte ori îmi iau avânt,
și îmi trimit doar nori și ploi,
să nu-mi găsesc așezământ.
De ce e lumea plină de păcate,
și nimic nu pare să le ajungă,
..
Nu e nici o legătură,
între urât și simpatic,
că și eu sunt lepădătură,
și dornic de multă carte.
Asta nu știu de demult,
până când am învățat,
de la un suflet din trecut,
„numele” i l-am uitat.
Îi țin minte doar privirea,
cu ochii plini de oftat,
ce m-au învățat ce e iubirea,
și așa ..
Când eram cândva prin iaduri,
pe cineva am întâlnit,
și n-avea nici idealuri,
așa suflet avea de trist.
Iarăși eu ca și năucul,
cum mai sunt din când în când,
mi-am dorit să-i șterg năsucul,
să îl scap măcar de-un chin.
Dar m-a înebunit cu-n zâmbet,
cu-acele gropițe din obraji,
oprindu..
Nu pot iubi întreaga omenire,
oricât de mult aș încerca,
când unii au altă menire,
cât pe pământ voi fi și-oi sta.
De alții fug să nu mă doară,
de-aș vrea în brațe să îi strâng,
cum am pățit ultima oară,
cu un așa „om” de pe pământ.
Căci sunt în lume suflete posace,
deși privim spre ace..
De vă plictisiți când stați afară,
v-aștept cu drag în casa mea,
cu un hol mic și o cămară,
și o cameră unde ve-ți intra.
Vă primesc în casa mea oricând,
de ve-ți sosi așa întâmplător...!
de vă e frig și tremurând,
de multe altele ce vă dor.
Prin casa mea mulți au trecut,
sătui de alerg..
S-a dus din lume orice trăire,
și nu va reveni niciodată...
că sentimentul de fericire,
e-n cardul ce la piept îl poartă.
Iar pentru unii e singura plăcere,
și o viață ca hârciogi strâng,
să aibă casă mare și avere,
la întrecere cu un alt nătâng.
Doar că odată ajunși la bătrânețe,
prea ..
Lasă mintea de om mare,
și tristețile absurde,
cum vezi pe la orișicare,
și fă-ți sufletul să zburde.
Uită-ți grijile la ușă,
seara când te bagi în pat,
și o să dormi ca o păpușă,
după o zi de alergat.
Fă din clipă sărbătoare,
de cum vezi lumina-n zori,
și te bucură de soare,
și de-a ..
Când ochii tăi îi văd în gând,
îmi amintesc mereu de noi,
și-aproape îmi vine ca să plâng,
la cât de fericiți eram în doi.
Dar pe acele prea vechi cărări,
s-a stins de mult ultima stea,
și-aud în noapte doar dureri,
din amintirea mea și-a ta...!
Și nu găsesc nici un răspuns,
oricât aș î..
Uit... dar nu îi pot ierta...!
Când toate îmi mergeau spre bine,
pe alții ura îi năzărea,
și s-au atașat ușor pe lângă mine,
-iar asta nu le-o pot ierta...!
La început erau fără de pată,
că fiecare-și duce crucea sa,
doar că-mi doreau o altă soartă,
-iar asta nu le-o pot ierta...!
Și ..
Când amintirile-mi vin pe rând,
acum în prag de primăvară,
nu îmi mai vine să mai plâng,
ca atunci când m-au lăsat pe-afară.
Că amintirile din sufletul meu,
încă le simt în fiecare zi,
stând atârnate ca un curcubeu,
din care tot compun la poezii.
De multe nu aș vrea să-mi amintesc,
căci..
Pagini: Prima pagina Inapoi 159 160 161 162 163 164 165 .. 664 Inainte Ultima pagina