Când eram cândva prin iaduri,
pe cineva am întâlnit,
și n-avea nici idealuri,
așa suflet avea de trist.
Iarăși eu ca și năucul,
cum mai sunt din când în când,
mi-am dorit să-i șterg năsucul,
să îl scap măcar de-un chin.
Dar m-a înebunit cu-n zâmbet,
cu-acele gropițe din obraji,
oprindu..
Nu pot iubi întreaga omenire,
oricât de mult aș încerca,
când unii au altă menire,
cât pe pământ voi fi și-oi sta.
De alții fug să nu mă doară,
de-aș vrea în brațe să îi strâng,
cum am pățit ultima oară,
cu un așa „om” de pe pământ.
Căci sunt în lume suflete posace,
deși privim spre ace..
De vă plictisiți când stați afară,
v-aștept cu drag în casa mea,
cu un hol mic și o cămară,
și o cameră unde ve-ți intra.
Vă primesc în casa mea oricând,
de ve-ți sosi așa întâmplător...!
de vă e frig și tremurând,
de multe altele ce vă dor.
Prin casa mea mulți au trecut,
sătui de alerg..
Când îngerii se roagă pentru noi,
din noaptea ce a ascuns iubirea noastră,
doar ochi mei mai curg atunci șuvoi,
când îmi amintesc cât ești de frumoasă.
Iubire ca a noastră nu poate să mai fie,
căci timpul ne-a îmbătrânit pe amândoi,
iar cei de azi nicând nu vor mai știe,
cum e să plângi o r..
Când nopțile le împărțeam în doi,
păream așa de fericiți,
și ne dușmăneau prea mulți pe noi,
că nu eram ca ei „de diferiți”
Adesea îți spuneam cât te iubesc,
și-acest blestem doar singur îl voi duce,
căci azi te caut și nu te mai găsesc,
de când „la noi” ai preferat „o cruce”
Străini vom..
Când ochii tăi îi văd în gând,
îmi amintesc mereu de noi,
și-aproape îmi vine ca să plâng,
la cât de fericiți eram în doi.
Dar pe acele prea vechi cărări,
s-a stins de mult ultima stea,
și-aud în noapte doar dureri,
din amintirea mea și-a ta...!
Și nu găsesc nici un răspuns,
oricât aș î..
Uit... dar nu îi pot ierta...!
Când toate îmi mergeau spre bine,
pe alții ura îi năzărea,
și s-au atașat ușor pe lângă mine,
-iar asta nu le-o pot ierta...!
La început erau fără de pată,
că fiecare-și duce crucea sa,
doar că-mi doreau o altă soartă,
-iar asta nu le-o pot ierta...!
Și ..
Când amintirile-mi vin pe rând,
acum în prag de primăvară,
nu îmi mai vine să mai plâng,
ca atunci când m-au lăsat pe-afară.
Că amintirile din sufletul meu,
încă le simt în fiecare zi,
stând atârnate ca un curcubeu,
din care tot compun la poezii.
De multe nu aș vrea să-mi amintesc,
căci..
Din vremea când eu te-am iubit,
azi mi se pare chiar firesc,
să-ți mângâi chipul răvășit,
și nu să te dojenesc...!
Din toate ce pe tine te-nfioară,
din amintirile acele mult prea vechi,
încerc să-ți spun a mia oară,
că n-are rost să mă blestemi.
Căci durerea e un simplu „te iubesc”
cât ..
Sunt omul care multe ar vrea,
de câte ori îmi ies din minți,
privind în noapte la o stea,
și gândindu-mă la un alt vis.
Sunt ca o apă ce curge liniștit,
și îi ajut pe cei luați de val,
când plâng și nu-și doresc nimic,
decât s-ajungă la liman.
Sunt omul care ani la rând,
despre multe ce..
Pagini: Prima pagina Inapoi 158 159 160 161 162 163 164 .. 662 Inainte Ultima pagina