Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Când mă trezesc de dimineață,
privesc pe geam direct în drum,
și îmi dispare orice grimasă…
după o noapte plină de zbucium.

Încă de când eram micuț copil,
vremea de iarnă îmi dădea fiori,
când mă chinuiam privind inutil,
prin geamul de gheață cu flori.

C-așa e iarna cu fulgii de nea,
ce..

by iuda

Se schimbă-n calendar iarăși anotimpul,
iar nopțile vor fi tot mai lungi,
să avem cum să ne refacem trupul,
pe care îl doare oriunde îl atingi.

Unul după altul toate trec în grabă,
și odată cu ele... ne trecem și noi,
de stai la palat sau într-o cocioabă,
nici un anotimp nu mai revine înapo..

by iuda

Timpul... nu e decât o stare,
din care apărem micuți plângând,
și ne chinuie fără de încetare,
de la naștere până la mormânt.

Timpul... ne ține doar companie,
încă de când am fost concepuți,
să ne pară viața cât mai stranie,
și la sărac și la cei „avuți”

Timpul... aleargă clipă de clipă,..

by iuda

E prea rece primăvara care vine,
și păcat de pomii care au înflorit,
că nu pot fi polenizați de albine,
când totul de zăpadă e acoperit.

A început cu stropi mici de ploaie,
ca la început de aprilie în calendar,
dar se vedeau prea multe gunoaie,
pe pământul neîngrijit și murdar.

Vremea nu..

by iuda

Prinde viață iar pădurea,
chiar dacă e încă puțin frig,
să ne încânte privirea,
după o iarnă de stat cârlig.

Va fi iar din nou activă,
și de frunze încărcată,
că a stat de-ajuns captivă,
și de iarnă fiind ferecată.

De sub frunze moarte apar,
sfidător și primii ghiocei,
și viorelele car..

by iuda

Dureri multe am adunat în mine,
chiar dacă am încercat să mă opun,
să pot simți acea stare de bine...
care nu știu cum este ca să vă spun.

De când eram cu ghiozdanu-n spate,
și mă conducea mama de mânuță,
la clădirea unde toți învățam de toate,
de la o doamna în vârstă dar drăguță.

De la..

by iuda

Am început să resimt toți anii,
după o viață întreagă de alergat,
de am ajuns în rând cu veterani,
care pe câmp de luptă au luptat.

Mă văd în oglindă cum mă ofilesc,
și nepoții cum tot mai maturi devin,
de mă uit în urma lor și îi privesc,
cum parcă ieri... îmi făceam buletin.

Anii au tr..

by iuda

Prea repede mai trece timpul,
și ia cu el tot ce odată era,
că nui pasă că schimbă pământul,
și lasă în urmă lui altceva.

Nu are sentimente de întristare,
când nouă ni se scurge printre degete,
că pentru el e mereu o desfătare,
de-a face totul fără să cugete.

Trece tot înainte spre infin..

by iuda

Numai ceasul mi-e de vină...
că nu se oprește nici un pic,
și ticăind singur în surdină,
mestecă și toacă din timp.

El mă trezește dimineața...
la aceiași oră în fiecare zi,
să mă iau la trântă cu viața,
chiar de nu vreau a mă trezi.

Nici o clipă nu se odihnește,
că îl știu de când eram..

by iuda

Primăvara bate la fereastră,
iar bărbații vă zâmbesc discret,
să vă aducă-n casa voastră,
un mărțișor de prins în piept.

Că sunteți atât de minunate,
când vă vedem a fi fericite,
chiar de nu locuiți în palate,
în orice casă sunteți iscusite.

E doar un mic simbol de respect,
pentru tot c..

Pagini:     1 2 3 4 .. 13 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante