Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Să nu mă întrebi de ce,
îmi sunt negre zilele,
când mereu mă zbat și-ncerc,
un mister să îl dezleg.

Unul de mult... din trecut,
care... mult ma mai durut,
de câte ori revăd locul,
unde mi-am pierdut norocul.

Poate așa e dat de soartă,
răul... nu cu rău se iartă,
când speranța se prefac..

by iuda

O privire și un cuvânt,
și acei ochi de safire,
m-au lipit jos de pământ,
de nu pot să-mi vin în fire,

Și de-atunci nici eu nu știu,
de ce cafeaua e amară,
căci zahăr îi pun destul,
și tot are gust de „chioară”

Totul în jurul meu vibrează,
când aștept s-o văd venind,
însă nu se deranje..

by iuda

Eram odată un om întreg,
pe lângă suflete ciudate,
enigma lor să o dezleg,
de fericire să aibă parte.

Și îmi făcea adesea bine,
când m-ai schimbam câte-o părere,
până te-am întâlnit pe tine,
ce-aveai un car plin de durere.

Dar am pășit cu pasul stâng,
c-așa e soarta mi se pare,
dac-am ..

by iuda

Ai stins de mult lumina..!
din inimă și gând,
iar astăzi doar cu luna,
în noapte eu mai plâng.

Ades mă uit pe geam..!
să îmi redai lumina,
pe aia ce n-o mai am,
de când ai tras cortina.

Și am rămas cu doruri..!
acum când n-am nimic,
decât două fioruri,
că sunt urât și neiubit.

Dar ..

by iuda

Și în fiecare zi..!
chinuit de neputință,
aș mai vrea să fiu copil,
să îmi mai pun o dorință.

Și nu e o noutate..!
când ești lipit de pământ,
de atâta falsitate,
de la oamenii de rând.

Și în dulcea mea visare..!
mai aștept la o adică,
la-acea mică alinare,
chiar de ar dura o clipă.

..

by iuda

Și în atâtea nopți prea reci,
mă tot gândesc la tine,
de ce a trebuit să pleci..?
când ne era atât de bine.

Și când te regăsesc prin gând,
nu pot ieși din casă,
că-ncep ca un copil să plâng,
când știu că nici nu-ți pasă.

Păcat... că doar prin poezie,
spuneai că mă iubești,
de am rămas ..

by iuda

Să nu mă minti... că o să doară..!
și nu vreau să știu ce e suspinul,
de câte ori noapte coboară...
să-ți gust veninul...!

Să nu mă minti... de vrei să zbori,
că așa ceva n-am să pot uita,
că voi avea zilnic fiori,
în inima mea...!

Să nu mă minti... când sunt cu tine,
că mă topesc când ..

by iuda

Dacă azi sub clar de lună,
văd în noapte umbre reci,
mâine poate o să-mi spună
să te-aștept pe unde treci.

Dacă azi e frig și plouă,
și de frig sunt tot cuprins,
chiar de am inima-n două,
focul ei încă nu-i stins.

Dacă astăzi la fereastră,
mă uit după ce-am pierdut,
te aștept cuminte-..

by iuda

Aș da timpul înapoi..!
cu-acele nopți pierdute,
în care eram numai noi,
și amintirile trecute.

Aș da timpul înapoi..!
să nu-mi mai fie dor,
de nopțile când amândoi,
ne înveleam cu amor.

Aș da timpul înapoi..!
să ne căutăm din nou,
prin acei stropi de ploi,
când tu-mi erai ecou.

Aș ..

by iuda

În zare și în gândul meu,
văd dorurile învolburate,
de unele ce-mi pare rău,
că au plecat aiurea toate.

Ce n-am găsit prin lume eu,
era ascuns într-o fântână,
unde statea ascuns un derbedeu,
un om normal tot din țărână.

Iar zare mea toată în dungi,
o simt de azi cum moare,
de ani trișt..

Pagini: Prima pagina Inapoi 68 69 70 71 72 73 74 .. 237 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante