Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by goeteri

Sunt mic, pueril mi-au avânt și m-arunc să alunec,
Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeț, până totu-i întunec
Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă -și-un pic de carbid-
O bombă, ce-o aprind c-o prăjină de..

by goeteri

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape,
De atâtea așteptări în umbre de dileme
Și inima-n bătăi stă nemișcând, să crape
De atâta rece vânt, ce-o suflă de o vreme.

Îi e mâna un stâlp fragil, bărbiei în fin tremur
Și degetele-i lungi se întind pe suflet, clape,
De-o muzică-n lin ”soul”,, ..

by goeteri

Să îmi spui dulci cuvinte,
să m-amăgești din nou,
că dragostea-i în minte
cum tonul de-un tablou...
ce-ar fi la fel, totuna,
de n-ar fi o scânteie
s-aprindă Soare, Luna
și străluciri să deie,
de-un geniu de nebun
ce-și uită rațiune
pictând inima-n scrum,
să creadă ficțiune...
și să mă-mb..

by goeteri

M-ai auzit? Te strig mereu
De când mă scol și-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ți vânt m-aș face, șoapte.

Din poză te-am făcut icoană
Și-am pus-o-n față la altare,
Să-nchine-o lume, ce se-nșeală,
Căci nu mă crede cât mă doare.

M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea..

by goeteri

Ce-ai vrea să-ți spun mereu la nesfârșit să-ți placă
Să stai cu gând pierdut în coate pe birou,
Să nu mai vezi nimic, să n-auzi... Eu ecou
Să-ți fiu de chip, de gesturi, prietenul de joacă?

Ce nuanță de culoare să-ți dau la chip, la păr,
S-o atingi pe obraz cu palma visând gânditoare?
Ce nua..

by goeteri

Se poate? M-am îndrăgostit de țară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară,
așa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodată să..

by iuda

°¥°
Alege.ma din roiul de stele,
Alinta.ma ca si pe ele,
Ia.ma in visari cu tine,
Gandeste.te cu drag la mine.

Cat va fi lumea si pamantul,
La mine sa iti fie gandul,
Sa plutim spre azur mereu,
Chiar de drumul este greu.

Langa tine vreau sa zbor,
M.am saturat de atata dor,
..

by goeteri

Pe câte zile-am făcut gaj,
Cu cunoscuți, că-ți sunt o slujbă,
Cum lanț la lama de o drujbă
Și elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ți fac o Lună de argint
Și de-i eclipsă, nu te mint
Că pot s-o trag, de-o vrei, pe-un șnur?

Pe câte luni să-ți dau bărbatul,
Ce-l am în mine u..

by goeteri

Mă uit din când în când în aula de cursuri
Să-ți văd chip diafan ascultând încântată
Poveștile de știință, tresărind, cum te usturi,
Uimindu-te. Simt cald; de-ar fi odat’ și-odată!?

Mă-nchipuiam alături cum ți-aș atinge mâna
Și te-ascultând sorbindu-ți din vorbe inedite
Ce nu ți-am auzit; ni..

by goeteri

Să pot să fac eu unic lume așa aș vrea
Și-n fiecare zi să ți-o dau ție, o alta nouă!
Cum ghiocei și toporași se spală-n rouă
Să îți dau tot ce e mai pur, de ziua ta!

Eu singur să dețin norocul de-aș putea
L-aș ține strâns la piept, la suflet, să-l ai cald!
M-aș lăsa gol de averi; sărac în al..

Pagini: Prima pagina Inapoi 5 6 7 8 9 10 11 .. 53 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante