Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Și mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat… rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare,
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârșit; oi fi în fondu’ întunecat cel mare,
Din care resclipesc noi aștri… luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă,
Când din fitilul stins e-un roșu-n tresărire,
Sfârșind în palid gri, cenușă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Așa de puțin pur, dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire......
26.04.2012