Cioara

O întrevăd din sunet, se repetând în ecou
Croa, croa... pe gri noros, de cer de plumb, pustiu,
În balans de-o acoladă pătând uni tablou
De-un negru pur, de-un straniu, reamintind sicriu.

E doar alarma-n ”single”, ce se-nmulțește-n sute,
Ce-acoperă văzduh și auzul tot îl umple
Se coborând pe câmpuri, cernitele cernute...
Până ce-un câine aleargă și liniștea o rupe.

Pe-o țambră, cocoțată, rămâne una-n urmă,
Stând maiestuoasă-n fracu-i lucios, din pene lise,
Cu ciocul gros, ochi ageri, pe-un griu ce fața-i curmă...
Cu expresia-i înțeleaptă din lumi trecute, închise.

E sigur mai bătrână ca mine, cred mă știe,
Că m-a-nvățat să pot, din vitregiri să fiu;
În ger, pe viscol crunt, să zbor, să cresc din glie...
Ce-i searbădă la alții...De-ai mei plină... ce-i țiu!

Cât de frumoasă-i pana pe corpul longilin,
Cu eleganța-i sobră-n profund de înțelepciune,
Arzând pân’ la cărbune secol trăit din plin,
Înflăcărând răbdarea-i din sufletul-tăciune.

Privesc uimit semeața, ce gândul mi-o citește
Și-ntoarce cap de-o parte și de alta, parc-ascultă
Ce-ar vrea să spun, ce știe, de când timpul trăiește?...
Și mi se uită-n ochi, cu geniul ei de ocultă!

E-atâta de frumoasă, că-i iarnă, sau e vara,
În sobra-i pelerină... Misterioasa, cioara.
27.02.2012

Crazy Poems

Poesía loca, entra y coloca!

Cioara

Poesías del mismo autor

Agrega un comentario

categorias

poesías nuevas

últimos comentarios

miembros nuevos

paginas interesantes