Publicata de: goeteri in Animale
Se-adună râu de-aluviuni în estuar
Și de-un picior se șchioapătă o scoică
Orbită de nisipu-n mâlul planetar...
Se trage-n carapace, ca-ntre sâni o doică.
Își avalează sarea mărilor ajunse,
Se ascunde de prea multă lumină
Ce-o mistuie-n ea însăși, valve nepătrunse;
Un glob pe-un fir de praf, în sidefare fină.
Se apără cu ce-i mai bun în sine
Timp lung, nu-și pune cap pe pernă,
De parc-ar ști că doar un șnur o ține
Și moare într-o zi ucisă pentr-o perlă...
O viață-n nevăzut, cum cânt de-o neagră mierlă!
11.02.2012
Data publicare: 26/12/2013 | Vizualizari: 3246