Publicata de: goeteri in Nemuritoare
Atât hazard de neștiut ne este-n Univers,
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană,
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Și poate derapa din ronduri, fără de revers.
Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră, de-un senin de stele
Și știu că-i frig de azot, tot vidul dintre ele,
Unde m-aș putea pierde dur, casant, precum un fier.
De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Și nu mă-nșel, c-am tot atins plecații dragi,
Cum știu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi...
Și poate-am și-nghețat, chiar de n-am fost la pol!?
Mă rog, nu pentru mine, spațiului să țină
În neschimbare, însă știu că-i doar dorință
Și infinitul n-are reguli, nicio preferință...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!
08.02.2012
Data publicare: 07/12/2013 | Vizualizari: 2907