Incert amor

Să îmi spui dulci cuvinte,
să m-amăgești din nou,
că dragostea-i în minte
cum tonul de-un tablou...
ce-ar fi la fel, totuna,
de n-ar fi o scânteie
s-aprindă Soare, Luna
și străluciri să deie,
de-un geniu de nebun
ce-și uită rațiune
pictând inima-n scrum,
să creadă ficțiune...
și să mă-mbeți cu zisul
că tot e-un curcubeu,
din lacrimi, iar promisul
e fiu de Prometeu,
ce dă culori de foc,
în iriși s-arcuind
din efemerul joc,
se amăgind iubind...
și se topește apoi
în aerul mustind
plouându-se-ntre noi
și suflete mințind
că vorbele-s deajuns,
da-s sunete deșarte
din fund de nepătruns...
Or fi iubiri pe Marte?!?...
06.02.2012