Ruta spre singurătate

Publicata de: goeteri in Nemuritoare

Raspunde cu o poezie Voteaza!  Bookmark and Share

Să nu-mi invadez gând cu tristeți, stau planton,
Fiindcă nu știu, cum de se face, de-s cam părăsit;
Cum împărat, sau rege, ce-a urcat pe tron
Și nimeni nu-l mai vrea... doar locu-i hărăzit.

Așa-i se pare scris; când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună,
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Și lumea-i azi sihastră, nu e la braț, de mână.

Or fi adolescența, sau tinerețea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Și adultul, egoismul de-agonisit feudă...
Cu împânzit copii, feriți de derapaj?

Iar mai târziu, când pleacă și ei și ai nepoți,
Este final de rută la trenul personal,
Golit; rămas cușeta, în care vise-ți porți
C-un aliat de-o viață?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am, c-ar fi la fel la toți,
Dar parc-așa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Și atunci mă plâng, deplâng, să știe strănepoți
Că totu-i ciclu scurt... de-o viață nepătrunsă!
05.02.2012

Data publicare: 18/11/2013 | Vizualizari: 2856

Poezii de la acelas autor

 

Adauga un comentariu

Daca ai cont Logheaza-te aici.

Nume

ADRESA DE E-MAIL Nu va fi publicata pe pagina.

COMENTARIU



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante