Publicata de: goeteri in Oameni
Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acțibild se confundând,
simțit carne din spațiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimțit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.
E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veșnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ți-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...
Se cască vid, tăcere, un straniu de speranță,
chiar de știam cu toții că-s veșnic dispariții
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopți, luni, dând tot creanță,
cerșind prin rugăciune ca sfinte repartiții
în dar...Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!
28.07.2011
Data publicare: 21/02/2013 | Vizualizari: 3151