Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut, din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.
Am lăsat întâi părinții,
Am lăsat orașul copilăriei
Îndrumat de simțul datoriei...
Am început periplul suferinții.
Am trecut, trecut din școli în școli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii și mii de coli.
Am lăsat vise, am schimbat oraș, matur
M-am epuizat, poate m-am și-nsurat
C-am avut timp de-așa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii, am dat un tur.
Mi-am schimbat țară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar așa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Și-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...
Am ajuns ajuns și-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înțeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Și-am creat mult, aproape mi-am dat duh.
M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la țară
Ce s-a omorât ea însăși fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Și iară n-am benzină și-o să plec, mă reîntorc... afară.
Și cât o să mai tot călătoresc, așa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...
24.04.2011
Data publicare: 25/09/2012 | Vizualizari: 3088
motzoaca
a comentat:
Cãlãtorului îi stã bine cu drumul , s-ar zice . . . Dar drumului , i-o sta bine cu calatorul ?
Si acu , las filozofeala si încerc ceva în versuri :
Calatorind de atâta amar de vreme
Pingelele le-am cam tocit
Noroc e ca din când în când mai scriu ,,poeme''
Si uit unde ma duc , de unde am venit . . .
goeteri
a comentat:
Când drum întins e-n așteptare
De pas știut, se-nfrigurând
Când nu e semn de călătoare,
E precum gând, te vrând, te vrând...