Publicada por: goeteri en Sentimientos
Responde con otra poesía Votar!
Ne invadăm poetic
fără vreun atestat;
naiv, clasic, eclectic
ne vindem la rabat.
E poezia azi
în goana spre declin
de miile de fazi...
ce vând oțetul, vin.
Poem e un cuvânt,
o frază fără vers;
este născut mormânt,
un epitet pervers...
... Parole-ntortochiate
înlănțuind coloane
de ritm desperecheate;
”-Se pretind prin saloane”!?!
E goana-n metaforic
crezându-se talent;
pretinsul euforic
gustând a faliment!
E lanțul vicios
de creator cu critic
se-ngemănând în ifos...
se prăbușind artritic.
Sunt vorbele în vânt
crezute unicate;
e-o apă și-un pământ...
E gafa calitate!
Ce ieftin e poemul
copil sărac al artei;
e-un artefact... Boemul,
o muză a consoartei.
Filon de aur pur
ce e ideea-n vers,
e parte de-un retur
de tempo... în contrasens.
Mesaj e puerilul
particular în simțuri,
substanța, vodevilul...
Candoarea-i aspră-n zimțuri.
S-a dus amploarea,
gustul se pierde-n cei prea mult
așa precum vigoarea...
cedează la tumult.
Prea multe tomuri nasc
și mult prea multe ambiții,
lăsând în loc de fast
planetei... exerciții.
Ferice de sculptori,
de pictori, cineaștii
cu actori, cantautori...
Doar ei au preț de aștri!?!
19.04.2011
Fecha de publicación 03/09/2012 | Vistas: 2806