Publicata de: goeteri in Sentimente
Reflux oceanele împing în maluri
Și inima-n artere-n ritm la fel;
Cum pielea explodează în erizipel
Și dragostea se înspumă-n vârf de valuri...
... Se umflă-n unghii, în păr -cum cheratină
Cu sebum și sudoare-n foc- căldură...
În creier răbufnește scoarța-n tevatură;
Tahicardie-n tensiuni de-adrenalină.
E trambulina sau extensia de coardă,
Naveta spațiului în kerosen arzând
Sau Jet-ul ce refuză a coborâ-urcând...
Plămânu-n inspirația pădurilor ce îl dezmiardă.
În supersonic ”spin”, e timpul la iubire...
Refluxul milenar retrage seva-n vene
Și mări, păduri se-ncolăcesc epuizate-n lene...
Ah, cât de scurt ne încântăm de fericire!
E un reflux în ciclu, fluxul cu putere,
Ce ne-ntrebăm, în fals, de nu e inefabil;
E cineva mai sus, ce l-a decis, probabil...
Să fie doar clipite, să nu-l ai... ”avere”!?
E singura dreptate universală
Fără control d-escroci sau potentați
Și o deplângem cât de scurtă-i, disperați...
Da-i unică, un ”fair”, de distribuție egală.
O soarbe-n clipe-ntrega omenire;
E plusul de gigant, la hâdul minus,
E-o bogăție arzând, într-un instant, de Primus...
O năzuință-i, un deziderat de trai... O felix... fericire!!!
22.09.2010
Data publicare: 23/09/2011 | Vizualizari: 2930