Publicata de: goeteri in Nemuritoare
Trec anii peste dragii din morminte
-S-aștern în pudrerii din stele fine-
Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.
Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă, cu celeritate,
Sperându-ne retur divin, din zile caste.
Ne ia un dor, nebun, de rămași singuri,
Ne zboară inima, cu nod în gât, de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celești, să câștigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.
Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere,
Căci tot credeam în farsa de pieire,
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere;
.... Ni se destramă ultima speranță către nemurire!
Și timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară, gând, la stolul plin de vrăbii;
Din râsul de copil... la crucile nefirii.
De vii suntem, tot mai ades, un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir...
Torentul existenței către lumea de apoi.................
10.09.2010
Data publicare: 10/09/2011 | Vizualizari: 3281