Publicada por: razvan_claudiescu en Amor
Responde con otra poesía Votar!
A fost odată un cântăreţ,
Voinic şi zâmbăreţ,
Ce glasu-i tare simţitor,
În cântec-i povestitor.
El îi cântă unui rege,
Cu versuri făr’ de lege,
Într-un castel ce-i măreţ,
Unde-i acest simţitor cântăreţ.
Şi cum regele o fată avea,
Ea de el îi plăcea,
De glasul său de înger,
Că-n voce-i foarte ager.
Ea frumoasă cu păr bălai,
Ochi albaştrii ca din Rai,
Chipul parcă era sculptat,
De parcă era desenat.
El s-a îndrăgostit de ea,
Şi crede că ea îi era crucea,
Când o vede inima-i bate,
Cu dor de abilitate.
Ce sara s-aşezară pe cetate,
Amorul lor cum se dezbate ?
Doar dacă regele va fi de acord,
Dacă el îi cântă la decacord.
Regele aflară şi nu-i plăcură,
Vestea i-a fost prea dură,
Cântăreţul a fost bătut,
Cum nu s-a mai văzut.
Fata în fiece sară plânge,
Pe rege nu poate a-l înfrânge,
Că va fi mare vărsare de sânge,
De inima ţi-o frânge.
Într-o sară regele visară,
Că-n vis un înger o să-i apară,
Să-i şoptească cu glas domol,
Că amorul lor îi este un idol.
A doua zi pe cântăreţ îl eliberară,
După visul cel avusese asară,
Regele acceptul şi-l dădu faţă de ei,
În privinţa dragostei.
Nunta mare făcură la castel,
Dorind ca ei să-i aducă un nepoţel,
Să-i ducă împărăţia mai departe,
Exact ca într-o carte.
Trei zile şi trei nopţi ţinură –
Nunta lor ce-i atât de pură,
Cu bucate ca din poveşti,
Care pe toate le doreşti.
Trăind tinereţe fără bătrâneţe,
Cu viaţă plină de mare fineţe.
( 2010, 15 decembrie )
Fecha de publicación 26/12/2010 | Vistas: 2400