Publicada por: iuda en Leyendas
Responde con otra poesía Votar!
Tare aș vrea să mă ascund,
să am inima sigilată,
dar amintirile mă pătrund,
și-mi amintesc... de o fată.
Ochii ei aveau lumini necunoscute,
și îmi țineau în noapte de adăpost,
chiar dacă vorbeam vrute și nevrute,
îmi amintesc ce bine mi-a fost.
De multe ori îmi amintesc,
cum am întâlnit-o prima oară,
când nu speram să o îndrăgesc,
pe zvelta și timida „căprioară”
Dar ani au trecut ca niște ploi,
și nu cred că își mai amintește de mine,
de amintiri şi toamne între noi,
dar sper unde este... să o ducă bine.
Chiar dacă amintirile cu noi azi se usucă,
nu pot să mi-o scot din suflet,
și nu le las de loc să se ducă,
că aș pierde fermecătorul ei zâmbet.
-----Original Message-----
From: ❤️_νЯξί۞nu۞vЯξί_❤️
Sent: 02.11.2020 -19:00 EET
Fecha de publicación 02/11/2020 | Vistas: 1934