Adio... că nu mai am putere,
să plâng mereu pân' la sfârșit,
căci tu mi-aduci numai durere,
în al meu suflet chinuit.
Mai fascinat încetul cu încetul,
cu ochii tăi albaști și adânci,
de-am devenit în ani poetul...
a cărui inimă să-i frângi.
Te-aș mai striga dar nu mai pot,
că vocea mi se îneacă-n piept,
căci am pierdut aproape tot...
când te-ai hotărât să pleci.
Și-mi place lumea mea pustie,
decât atâta nepăsare de la tine,
sau poate ești cumva bătută-n cuie,
în alt loc unde ți-e bine...?
Adio... setea gândurilor mele,
cu-atâtea amintiri ce-mi dau fior,
că ai veni ca un blestem din stele,
să lași în urmă prea mult dor.
-----Original Message-----
From: ❤️_νЯξί۞nu۞vЯξί_❤️
Sent: 30.10.2020 -19:00 EET
Data publicare: 30/10/2020 | Vizualizari: 1800