Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



La Grupa Mică



Aici, la grupa mică,
Totul se complică
Dis de dimineaţă
Când sosim voioşi,
Însă noi privim mereu în faţă
La ceea ce ne aşteaptă
Şi fiind sârguincioşi,
Pe parcursul zilei,
Învăţăm…



Aici, la grupa mică,
Ne aşteapta bucuroasă
Doamna educ..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Afară la joacă



De ar fi lăsaţi,
S-ar juca pe-afară
Toată ziulica,
Lesne fermecaţi
De tot ce-i înconjoară,
Lăsând deoparte
Ce le-ascunde prin cotloane,
Grădiniţa…



Încă dis de dimineaţă
Sunt neliniştiţi, copiii
Doar la gândul ca pe-afară,
Tăvălindu-s..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Forme



Adeseori,
Sunt mici,
Alteori,
Enorme;
Oare ce privim aici?
Nişte forme.


Învăţasem despre cerc,
Atunci când ne-am adunat
Să spunem câte-o poezie,
Iar doamna educatoare
Un joc nou ne-a învăţat;
Se numeşte simplu:
“Tot ce-mi place mie”
Iată cum ..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Obiecte



Greu de spus
Ce se ascunde
În desenele mărunte
Şi parcă n-ar fi de-ajuns,
Trebuie să le descriem
Cu lux de amănunte.


Planşele din faţa noastră,
Foarte frumos colorate,
Sunt expuse la fereastră,
În lumină, conturate;
Ne prezintă iar desene
Pe ..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Părţile corpului



E uşor să ne privim
Mereu, într-o oglindă
Chiar dacă nu ştim
Răspunsul unei întrebări:
“In faţa ei, cine se perindă?”



E simplu să ghicim
Răspunsul întrebării
Ştiind că doar noi, suntem
În faţa oglinjoarei,
Însă de câte ori ne-am într..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici


PARTEA a III - a:
“GRUPA MICĂ”


Suntem încă mici,
Studenţi fideli,
În grădiniţă;
Hai şi tu cu noi aici,
Să te joci…
La grupa mică!


©Th3Mirr0r

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Povestea zilei



I-am surprins pe micuţi
Cum stăteau tăcuţi,
Aşteptând povestea zilei
Ce-n curând avea s-o spună
Doamna educatoare;
Mi-am dat seama imediat
Că până şi doamnei
Îi plăcea nevoie mare
Cărticica cu poveşti,
Între degete, s-o ţină
Şi cu drag, să ..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Culori



Privim în jurul nostru
Spre o lume minunată;
Cine a creat-o
E-un adevărat maestru,
Mai ales că pentru noi…
A colorat-o…



La grupa mini
Avem multe de făcut
Şi planşele de colorat,
Mereu, ne-au plăcut;
Însă ceea ce cu-adevărat
Ne-a motivat
A f..

by goeteri

Banii-s înainte, ca-n curvie;
Trăiește din ticăloșie!
Egal i-e de câștigi sau pierzi,
Căci are punga, să-i dezmierzi.

Îți spune, la cât ceri, să dai,
La cap cât trebuie să sai!...
Pierderea-i notorietate;
Tărie în perversitate!

Cu-ardoare multă se implică;
Alegerea-i e-n politică
Mai a..

by th3mirr0r

Din Lumea Celor Mici



Despre animale



Doamna educatoare
Ne-a adus o carte mare;
Nici prea mare,
Nici prea mică,
Nu e grea,
Nici uşoară;
În schimb, după copertă…
Pare că e… unică!
Are chiar şi-un titlu mare:
“Despre animale”



Vai… ce de poze are
Cartea asta minunată!
Toţi..

Pagini: Prima pagina Inapoi 392 393 394 395 396 397 398 .. 664 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante