Ești cu mine neîncetat,
Chiar de inima-ți nu vede,
Știu că de mult m-ai uitat,
Și m-ai scos din a ta piele.
Te crezi o ființă umană..?
În năvalnica-ți dorință,
Când de fapt ești o capcană,
Pentru cei în suferință.
Chiar de sunt un renegat,
Pentru mine... e un deliciu,
C-am iu..
Fără să știi... mă risipesc prin tine,
De căte ori noaptea mă rătăcesc,
Căci inima e de mult la tine...
Și nu ași vrea să mi-o rănesc.
Fără să știi... prin tine curg,
Precum apa când o împinge vântul,
Din zori de zi până în amurg,
Căci nu mă lasă-n pace gândul.
Fără să știi... te..
Ai gustat din viață ca și mine,
Din toate câte sunt sub soare,
Și bucurii... dar și suspine,
Trecându-le pe toate la uitare.
De unele ai vrut să te lipsești,
Căci nu ai vrut să știi ce-i dorul,
Și totuși ai ajuns să le trăiești,
Când te-a lovit în cap _amorul_
Mai dulce decât mie..
Să dormi liniștită-n noapte,
După un pic de-ndrăgosteală,
Ca și-n vis să auzi șoapte,
Cum te-alintă... te dezmeardă.
Cred că e ceva divin...
Să dormi toată numai zâmbet,
Cât de bine-i mă abțin,
Să gândesc cum ți-e în suflet.
Doar eu lâncezesc prin gânduri,
Și în noapte încet mă sting,
..
Poarta vieții mi-am deschis,
Într-o zi... în prag de seară,
Trezit parcă dintr-un vis,
Alături de o comoară.
Și furându-ți câte-un zâmbet,
Ți-am spus multe despre mine,
Iar tu toată doar un plânset,
Povestindu-mi despre tine.
Și din zori până-n amurg,
Căutându-ne de zor...
Am..
Abia aștept să vină ploaia,
Să te spele de pacate...
Poate așa vei rupe foaia,
A orgoliului de-o noapte.
Chiar de anii au trecut,
Și nu mai ești deloc zână,
Să nu uiți c-ai petrecut,
Când pe cap aveai cunună.
Au rămas doar amintiri,
De răsfăț în dormitor...
Când acasă aveai copii,
Ș..
Mi-e dor... de armonie și culoare,
De amintiri cu doine și legende,
Mi-e dor... și dorul ăsta doare,
Când somnul vine pe la gene...
Mi-e dor... în ficare dimineață,
De o vorbă caldă și un sărut,
Mi-e dor... să am din nou o viață,
Fără tristețea asta de mormânt.
Mi-e dor... și ziu..
Când am nevoie am de o îmbrățișare,
Îmi aduc aminte că ai plecat,
Și mă uit spre zări... în depărtare,
Căci n-am cu cine durerea să-mi împart.
Chiar și cerul și-a pierdut a lui culoare,
De când trăiesc clipele fără tine,
Și nu ași vrea să știi ce tare doare,
Ce uragan e peste zi în m..
Doamne... ce poate să fie,
De văd doar fețe cernite,
Nici zăpadă pe câmpie...
Ci doar frunze ruginite.
Iarna era friguroasă,
Și pomi de frunze goi,
De stăteam la cald în casă,
La un ceai doi câte doi.
Discutând texte banale,
Mai mâncam câte-o gutuie,
Uneori chiar și banane...
Chiar de..
Și gândul-n noapte am trimis,
Să văd de mă iubesti pe mine,
Dar a găsit totul închis...
Cu lacăt zăvorât prea bine.
Și am trimis în căutarea ta,
Chiar și ploaia ca să înțelegi,
Când curge poate vei vedea...
Durerea ce s-a instalat pe veci.
De mai ajunge și azi pe la tine,
Prime..
Pagini: Prima pagina Inapoi 280 281 282 283 284 285 286 .. 664 Inainte Ultima pagina