Aș mai pune în cuvinte,
multe... prin câte au trecut,
din aducerile aminte...
nu și cele ce au durut.
Aș mai scrie de o vrajă,
ce a fost și nu mai este,
dar nu cred că te interesează,
să asculți așa poveste.
Aș mai vrea ca altădată,
să simt dar și să iubesc,
doar că am trecut de gara....
Dorul care mă durea...!
E prea târziu ca să mai cred,
în lacrimi și în jurăminte,
sau înainte să mă reped...
la primul om ce mă cuprinde.
Nu cred că voi putea vreodată,
s-o iau mereu de la-nceput,
să bat iarăși la altă poartă...
ca la oștire... un recrut.
De aceia am început să scriu,..
Deşi pe cer e-aceeaşi lună...!
I-am scris amicei ca să știe,
că amorul își are harul său,
nu-i așa simpu... ca într-o poezie,
să o scrii tu... s-o scriu și eu.
Și lăcrimând în ploi de dor,
nu mai putem schimbăm destine,
căci sunt și eu un muritor,
și-mi amintesc din când în când de tine...
Mi-a fugit de-acasă dorul,
să vindece ce mai poate,
că pea gol a rămas golul,
de aproape dă să crape.
Fără acel suflet pereche,
îl văd cum se ofilește,
căci a rupt-o cu-acea veche,
și simt cum înebunește.
Dacă o fi să-l întâlnești,
lasă-l în suflet să-ți pătrundă,
să-l iubești și să-l ..
Îți doresc ca fericirea,
niciodat'să nu-ți lisească,
doar cu flori fie-ți iubirea,
de câte ori tot intri-n casă.
Oriunede-n lume te vei afla,
să ai parte de multă iubire,
chiar de viața îți pare grea,
fă-ți covor din fericire.
Sper să zâmbești întodeauna,
chiar și-atunci când griji mai ..
Șerpi au două picioare...
Mă zguduie de mult un plâns,
și zi de zi mă sfâșâie...
de nu-mi amintesc de când n-am râs,
iar cine le-a trăit... le știe.
Mă zvâcolesc în plus și nu e bine,
pentru acei ochi frumoși și mari,
c-am lecuit un șarpe în sân la mine,
dar n-am știut că sunt și pamblic..
Să prind visul rătăcit...!
Nimeni nu mai vrea să vină,
să-mi mai bată seara-n poartă,
și e peste tot lumină...
ca pe un peron în gară.
Nimeni nu mai vrea să vină,
să-mi bată seara la geam,
și de urât să îmi țină...
la tristețea care o am.
Nimeni nu mai vrea să vină,
să-mi mai spună c..
Prea târziu te-am întâlnit „pierduto”
ca să mai stau de veghe până-n zori,
și de aia cred ca-i și zbughit-o,
ca de prea mult dor... să mă omori.
Dar amintirea ta la mine e întreagă,
și de chipul tău pe veci marcat rămân,
chiar dacă uneori sunt fără vlagă,
în neputința mea ”de-a fi bătrân”
..
Când ai decis să pleci din viața mea,
nu ai înțeles ce-nseamnă un bărbat,
cu chip nepământean... de porțelan,
ce se poate sparge imediat.
În versul în care astăzi te zidesc,
sorbind tăcut din cupa nebuniei,
din amintiri de care-mi amintesc,
că poate versul meu te-nvie.
Cel mai frumos poe..
Dacă-ar mai fi să ne-ntâlnim,
ce ne-am mai spune... oare!?
sau doar vom sta să ne privim,
fără să spunem ce ne doare...?
Ne vom privi făr'de răspuns...
căutând ceva ascuns adânc în minte,
încercând formula unui discurs,
din tot ce sufletul tău simte...?
Să punem leac tăcerii ce ne doare,..
Pagini: Prima pagina Inapoi 141 142 143 144 145 146 147 .. 662 Inainte Ultima pagina