De m-aș m-ai naște încă odată,
eu tot pe tine te-aș iubi,
că ai sufletul ca o ofrandă,
și-n viața asta nu prea mi-a ieșit.
Și a trecut ca și o hoață,
de când pe tine te-am ales,
de aia vreau să mă mai nasc odată,
să culeg tot... ce n-am cules.
Că așa e viața uneori mai crudă,
când distr..
La steaua ce ne-a răsărit în vis,
noi ne-am oprit pentru o clipă,
și multe-n vorbe ne-am promis,
cât timp iubirea o aveam aripă.
Doar că furați de cerul plin de nori,
orice în lume se destramă,
fără să m-ai fim așa încrezători,
chiar și când iubirea iar ne cheamă.
Din entuziasmul suflete..
De la atâta nepăsare,
cu urlete și cu tam-tam,
mă simt un om oarecare,
de câte ori mă uit pe geam.
De la atâtea bătăi în poartă,
cu lacrimi multe pe obraz,
mă las copleșit de soartă,
să nu mai dau de vreun necaz.
De la atât de multă încordare,
și amintiri pe veci pierdute,
nici soarele..
În ochii tăi vedeam numai iubire,
dar dintr-o dată te-ai oprit,
să nu mai simt acea fericire...
să rămân pe veci un osândit...
În ochii tăi găseam vindecarea,
de câte ori eram în suferință,
și-n ei găsesc acum uitarea,
ca remediu la suferință...
În ochii tăi vedeam dorinți rebele,
cât l..
De amintirile care au fost,
mă despart ca de o povară,
că toate au în viață un rost,
prin lumea ce ne înconjoară.
Deși... adesea îmi doream,
un suflet bun să îmi găsesc,
n-am renunțat și încă speram,
ca timpul să nu-mi risipesc.
Și prea sătul să tot aștept,
și secat de-atâtea gânduri,
..
O să scriu mult mai puțin,
cu scuzele de rigoare,
prea sătul de atât venin,
de la cei ce cred că au valoare.
Dar o să scriu întodeauna,
ce oameni am întâlnit,
și cum strălucește lună,
când te simți îndrăgostit.
O să scriu și despre toamnă,
și cum e ziua pe afară,
chiar și despre o frum..
Mă ajut doar de cuvinte...
și despre multe câte știu,
ca să știi și să ții minte,
să nu trăiești în desfrâu.
Mă ajut doar de cuvinte...
și din ce-am simțit în mine,
când prin geamuri lustruite,
vedeam visele ruine...
Mă ajut doar de cuvinte...
de ai răbdare a le citi,
cu un pic de mela..
Când îți va fi dor de mine,
și o să simți o înfrigurare,
într-o dimineață la trezire,
chiar de surâzi... doare...
Că după multe nopți pierdute
cu atâtea clipe de veselie,
tu le-ai trecut la... trecute,
iar mie mi se par o veșnicie.
Așa făceam și eu să nu mă doară,
când fredonam o melodi..
S-a pierdut ca fumul de țigară,
după ce am vorbit întreaga zi,
și de când am văzut-o ultima oară,
tot universul meu e gri...
A dispărut pe undeva prin lume,
exact când îmi spunea cât mă iubește,
și nimeni nu poate să mă-ndrume,
să-mi dea măcar o veste...
Și nu știu ce rău i-am făcut,
de..
Am mai scris cu praf de stele,
multe ce vă povestesc,
ce prin gândurile mele,
le visez... dar nu trăiesc.
Am mai scris versuri minunate,
cu îndrăzneală și culoare,
dar nu sunt așa fascinante,
ca noaptea la țărm de mare.
Am mai scris și voi mai scrie,
de la muncă când mă întorc,
chiar ș..
Pagini: Prima pagina Inapoi 130 131 132 133 134 135 136 .. 664 Inainte Ultima pagina