Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

O ultimă scrisoare îți mai scriu,
că nu găsesc o altă cale,
de când ai plecat în pustiu,
să uit de glasul vocii tale.

Nu pot scrie totul în scrisoare,
din câte am în gând de spus,
că m-ar apuca dorul prea tare,
de când pe tine te-am pierdut.

Chiar dacă după tine am plâns,
și un timp nu ..

by iuda

De câteva zile încoace...
încurcați pe cer sunt nori,
ba iar ninge... ba iar plouă,
de cu seară până în zori.

Cerul își schimbă des culoarea,
când în negru... când în gri,
cam la fel precum uitarea,
de care nu mă pot feri.

Si simt cum ard dar nu de foc,
cuprins de atâtea amintiri,
...c..

by iuda

Și aștept cu nerăbdare...
să îmi scrii dacă ești bine,
că tremur și nu am stare,
când nu știu nimic de tine.

Și aș vrea să-mi scrii îndată,
dacă îți mai este greu,
că în vise mi se arată,
că încă te simți tot rău.

Și mă rog să fii în stare,
că nu pot din pat să mă ridic,
căci aștept cu..

by iuda

N-am știut... că-mi va fi frig,
și prin trup îmi va pătrunde,
de câte ori vreau să te strig,
însă nimeni nu-mi răspunde...!

N-am știut... nici o secundă,
până când te-am întâlnit,
că lumea zilnic se shimbă,
iar visele pot deveni un mit.

N-am știut... că fiind femeie,
poți avea și multe ..

by iuda

Ce frumos a fost odată...
când ne-am întâlnit noi doi,
de parcă dorul mă-ncearcă,
să mai am acei fiori.

Multe amintiri cu tine,
în suflet zilnic am strâns,
chiar de nu simțeam iubire,
îmi plăcea că era vis.

Clipe magice am păstrat,
ce mă-ndeamnă la visare,
și ar fi mare păcat...
de le..

by iuda

Și de ai ști... că dorul doare,
ai veni în brațe a mă lua,
să simt din nou un pic de soare,
venit din inimioara ta.

Și de ai ști... cum bate vântul,
de câte ori mă gândesc la tine,
m-ai lua în brațe măcar cu gândul,
să-mi răcorești inima mea.

Și de ai ști... ploaia cu plânge,
că lângă t..

by iuda

E greu să urci un deal...
când nu ai putere și nici ajutor,
în vârf să-ți faci altar,
de unde să ai elan de zbor.

E greu să urci un munte...
când nimeni nu te-ajută,
să nu ai aripi frânte,
de la oamei răi sută la sută.

E greu să treci și-o vale...
c-așa e din păcăte,
să nu-ntâlnești în..

by iuda

Chiar de au ochii albaștrii,
și ne uimesc cu privirea,
când din calzi devin sihaștri,
nu asta le e menirea...

Sunt făcuți să ne furnice,
prin suflet neîncetat,
ca moralul să ne ridice,
de ai vedea la noi în pat.

Bine... îi preferăm și-n iarbă,
de nu găsim urgent un pat,
de a avea „stăp..

by iuda

Aş vrea timpul să-l pot opri,
să nu mai meargă înainte,
să rămân pe veci copil...
cu tot ce mi-e scris în frunte.

Să știu doar verbul „a zâmbi”
în fiecare clipă permanent,
dar timpul nu îl pot opri...
chiar dacă el se scurge lent.

Dar timpul trece și e rece,
dacă îl rog cu ochii-n lacri..

by iuda

Când viața ta va fi horror,
și inima prea tristă,
eu sunt aici topit de dor,
în mână cu o batistă.

Că mi-ai spus că niciodată,
de lângă mine nu vei pleca,
dar ești ca marea înspumată,
din ce am fost să poți uita.

Să nu uiți nimic din ce mi-ai scris,
de-aâtea ori în revărsat de zori,
și..

Pagini: Prima pagina Inapoi 126 127 128 129 130 131 132 .. 664 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante