Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Afară ninge neîncetat,
cu fugi micuți căzuți din cer,
și totul pare fermecat,
chiar dacă afară-i strașnic ger.

Se mută cerul pe pământ,
cu un covor pufos de nea,
peste sate și peste câmp,
să-și îndeplinească menirea.

Și e frumos ca într-o baladă,
cu mulți copii la colindat,
ce fac căra..

by iuda

Hai să ne iertăm dușmanii,
și mai buni un pic să fim,
să nu mai fim răi cu anii,
și tot să ne dușmănim.

Hai să ne iertăm vinovații,
și să nu ne mai certăm,
să mai fim un pic ca frații,
și să îi îmbrățișăm.

Hai să ne iertăm străinii,
ce i-am întâlnit în cale,
să îi tratăm cum se cuvine,..

by iuda

Pe chipul meu sunt triste gânduri,
ce au pus pe mine stăpânire,
din atât de multe orizonturi,
„mi-am făcut amintiri cu tine”

De gânduri triste toți fugim,
să căutăm în alt loc fericire,
fără să ne gândim dacă găsim...
„mi-am făcut amintiri cu tine”

Nici nu speram să te întâlnesc,
să-mi ..

by iuda

Nu sunt deloc perfect,
în tot ce fac în viață,
dar nici nu regret,
că sunt ca și de gheață.

Chiar de mai și rănesc,
pe cei ce-mi ies în cale,
și-n loc să le zâmbesc,
îi chinui pănă-i doare.

De multe ori în vers,
mă simt precum un leu,
și nu un nume șters,
uitat de Dumnezeu.

Nu sunt..

by iuda

Să le întâmpinăm cum se cuvine,
cu ram de vâsc legat la poartă,
pentru cei ce în vizită ne vin,
să îi avem cu noi în preajmă.

Cu mesele plină cu de toate...
că doar odată-n an e această zi,
când trebuie să ne căim de fapte,
... înainte de a sărbători.

Că e ziua in care demult sa născut,
..

by iuda

Aș vrea să dorm și să te uit,
să nu-mi apari deloc în vis,
că nu-i ușor cu sufletul topit,
la tot ce nu-mi este permis.

Aș vrea să dorm cât mai profund,
cum doarme liniștită o jucărie,
fără a avea nimic prin gând,
din tot ce noi numim „omenie”

Aș vrea să dorm fără să simt,
acel gust de ..

by iuda

Nu am de gând să iubesc babe,
mai plinuțe sau mai slabe,
ce au ajuns a fi niște ratate,
închise fiind în carapace.

N-aș face-o pe nici o sumă,
oricât ar părea de bună,
că am una mult mai minunată,
ce m-a iubit întreaga viață.

De-ar fi să greșesc o data,
n-aș face-o cu orice babă,
ce su..

by iuda

Ofer pentru o clipă visurile mele,
ce mi-au scos fire albe la tâmplă,
din atâtea nopți privid la stele,
dorind să le trăiesc măcar o secundă.

Ofer pentru o clipă și-o inimă zdrobită,
prea plină de durere și tristeți,
că nu a avut parte de un pic de fericire,
măcar cât ține roua unei dimineț..

by iuda

Nu scriu despre ce simpt,
doar ceea ce gândesc,
ce-mi vine des prin gând,
când vreau să mă odihnesc.

Și pot multe să scriu,
de dragoste și dor,
că le-am trăit cândva,
ca toți la vremea lor.

Și pot ca și să văd,
pe cei ce simt ceva,
și nu-și pot explica,
de ce nu au noroc.

Atunci ca..

by iuda

Am ars până la scrum trecutul,
chiar dacă timpul a trecut lent,
și mai curat îmi este trupul,
chiar dacă mi-a trecut încet.

Pierdut în patimile noastre,
rămăsesem fără de apărare,
și de multe ori în nopți albastre,
îmi căutam ades scăpare.

S-au rupt atunci bucăți din mine,
și incapabil ..

Pagini: Prima pagina Inapoi 121 122 123 124 125 126 127 .. 664 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante