Și-mi erai precum o floare,
Care tare s-a grăbit,
Įn primăvara aia care,
Să-nflorească n-a reușit.
Oricum nu avea nici rost,
De erai ca și acum...!
Când îi treci pe toți la "fost"
Și apuci pe un alt drum.
Aș vrea pe nume să te chem,
Cum o făceam și altădat'
Dar am ajuns ca să mă tem,
..
Prea tulburat am fost aseară,
când o amintire mă însoţea,
pentru nu ştiu câta oară ...!
iar m-am trezeit în vis cu ea...!
Iar mie îmi era atât de frig
iar ea în jurul meu dansa,
că m-am trezit din vis să strig...!
că nu m-ai pot a o păstra...!
Dar nici nu m-a băgat în seamă,
și dansa a..
După nopți cu lună plină,
bucuroși că ne-am trezit,
cruce ne facem c-o mână,
și pornim la drum grăbiți.
Și pășind pe drum alene,
nu mai căutăm răspuns,
ce dorim noi de la stele,
din toți anii ce s-au dus.
Poate un pic de sănătate,
când pășim timizi prin viață,
și s-avem dacă se poate,
..
Aș vrea din nou să mai găsesc,
acel „ceva”... ce îmi doresc,
c-așa sunt eu și am răbdare,
când visele-mi devin o provocare.
Și nu-mi pasă cât o să aștept,
cât timp îmi bate o inimă în piept,
din iad să-mi dac un paradis,
și când sunt treaz... nu doar în vis.
Și-acel „ceva” ce are un nume..
A fost un om care a iubit,
pe o inimă din altele o mie,
dar nici o clipă nu s-a gândit,
în timp ce va urma să fie...!
Sunt bucurii care se spun,
și rămân în versuri mărturie,
dar și tristeți care rămân,
pe chipuri ca și o solie...!
C-așa e viața ca o scară...
de la extaz la agonie,
cân..
Când te-am văzut prima dată-n faţă,
Abia atunci am înțeles cât am greşit,
Căci eu speram pentru încă o altă viaţă,
Să fim doi oameni fericiți...!
Dar nu am putut cădea la învoială,
Că nu doar de mine asta depindea,
Cu toate că încercam cu multă sfială,
Chipul și ochii ați mângâia...!
Ş..
De câte ori privesc spre tine,
mi-e dor de cine ai fost odată,
când simțeam că îmi oferi iubire,
iar inima-mi bătea să se spargă...
Și-ai reușit de m-ai înrobit...
în atât de multe nopți cu lună,
de simțeam că sunt de neînlocuit,
cât viața are să ne țină...
Și am rămas să valorez... nimi..
Sunt tot acolo unde m-ai lăsat,
cerșind ce am crezut că e iubire,
iar fără tine sunt un biet sărac,
ce plâng la colțuri în neștire...
Din amintirile cu care m-ai sedus,
găsesc mereu ceva necunoscut,
din care să înțeleg de ce te-ai dus,
dacă în mine deloc n-ai crezut...
Și multă lume mă t..
De câte ori mai trece o noapte,
și soarele din nou răsare,
mă gândesc la toți și toate,
zilei să îi dau culoare...
Că vreau timpul să-mi ajungă,
și să nu-l pierd fără rost,
cât prin trup sânge-o să curgă,
prin omul ce sunt și-am fost...
Sunt un trecător prin viață,
cu speranțe ce se frâ..
Ce bine-ți stă la mine-n gând,
fetița mea cu ochi de jar,
de câte ori m-apuc să plâng,
iar tu de asta nu ai habar...
Și-ți scriu aceste simple rânduri,
că poate revii înapoi,
nu doar prin minte și prin gânduri,
să fim din nou cum eram noi...
Și sper că nu ai un motiv...!
să-mi spui din ..
Pagini: Prima pagina Inapoi 50 51 52 53 54 55 56 .. 237 Inainte Ultima pagina