Nu mai am nici o dorință,
pentru care să mă plâng,
că am îndeajuns experență,
unde în viață să ajung.
Nu mai am nici o speranță,
despre care să vă vorbesc,
că am timis dorul în vacanță,
pentru tot ce-i omenesc.
Nu mai am nici măcar un vis,
care din somn să mă trezească,
că am făcut cu ..
Am lăsat porțile deschise,
dar a plecat și nu mai venit,
că probabil nimic nu simțise,
din clipa când ne-am întâlnit.
Dar nu mă chinui să le-nchid,
că au crescut bujori la poartă,
și mi-e prea milă să-i ucid,
o așa minunată plantă.
Așa fi la suflet la fel de odios,
ca omul ce mi-a decla..
Când e atât de liniște afară,
tresar... că un dor mare m-apucă,
și asta în fiecare seară...
că în visul meu apare o „Nălucă”
Mă ridic și stau rezemat de perete,
încercând să văd prin întuneric,
de apare iar silueta acelei fete,
din somnul meu atâta de erotic.
Dar nu observ decât raza lun..
A preferat deodată să ne despărțim,
după ce atât de mult m-a fermecat,
să scape poate de-al meu chin,
de a o iubi în veci neîncetat.
Mi-a dat toate visele peste cap,
doar ca să-mi fie cică mie bine,
și pe nepusă masă a plecat...
departe...undeva în țări străine.
Ne-am despărţim cu mult r..
Din ce-am sperat au rămas vise,
și cine mă iubea azi m-a uitat,
că a plecat precum venise...
de parcă nu ar fi existat.
Și mă doare liniștea din mine,
care îmi ține noaptea de urât,
că pe cine aștept nu mai vine,
să mă vădă cât sunt de amărât.
Am rămas străinul dintre străini,
fără vreo..
Din toate trăirile de ieri...
cu o frumoasă doamnă dragă,
au rămas doar mici plăceri,
și un trup fără de vlagă.
Totuși viața e frumoasă...
chiar de mai merge în derivă,
că mi-a rămas copilăroasă,
fără să am altă alternativă.
Nu regret nimic din ieri...
de tot le scriu ca să se știe,
că..
Privesc la anii tinereţii mele,
când nu știam matur ce-o să ajung,
că pe atunci băteam doar pietrele,
ce le-nâlneam rătăcite pe drum.
Iar asta s-a întâmplat parcă mai ieri,
așa de repede timpul a tot trecut,
de am ajuns bătrân făr” de puteri,
că viața e un topogam prea scurt.
Degeaba am ..
Un gol îmi strigă-n mine neîncetat,
că trăiesc fără nici un sentiment.
și e din cauză cum unii m-au trădat,
în orice clipă și orice moment.
Au murdărit ce-aveam în mine mai curat,
încă din când în suflet i-am primit,
c-apoi să mi-l lase tot tulburat,
după ce ajutor mult le-am oferit.
Și-..
În aceste timpuri așa de grele,
sper să îmi găsesc o cale,
de-a nu-mi fi negre zilele,
și să ajung un coate-goale.
Nu am să risc pentru nimic,
cum făceam odată în trecut,
de a trăi pe muchie de cuțit,
cu cei ce la ușă mi-au bătut.
Că e rău să fi la suflet bun,
cu cei ce au gânduri ascun..
M-ai pierdut... chiar din prima noapte,
când despre vise încercam să-ți spun,
că le-nțelegeai doar pe apucate...
fără să îți pese că scrise rămân.
Te-am pierdut... apoi ca-ntr-un ocean,
când ai crezut că a sosit momentul,
fără să-ți m-ai pese că eu te chemam,
de a trăi împreună clipa și pre..
Pagini: Prima pagina Inapoi 11 12 13 14 15 16 17 .. 237 Inainte Ultima pagina