Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Aș da o clipă timpul înapoi,
să nu mai scriu atât de furtunos,
despre ce am trăit amândoi,
în acel trecut atâta de frumos.

Dar din păcate el de mult s-a dus,
cu acele clipe de odinioară,
că chiar de scriu nici nu auzi,
ce pe suflet mi s-a pus povară.

Doar uneori îți mai văd umbra,
pe u..

by iuda

Unde sunt zilele în care...
cu sufletul la gură te așteptam,
fără să-mi bun banala întrebare,
de mă iubeai... cum te iubeam.

Așteptam din zori până seara,
captiv în colțul meu tăcut,
că doar tu îmi erai locatara,
cu care doream să discut.

Mi-e tare dor de acele clipe,
de calmul tău și a..

by iuda

În ziua când și-a luat zborul,
să uite de tot de mine,
mi-a lăsat în urmă dorul,
ca să-mi țină companie.

Iar de atunci e tot fierbinte,
și nu vrea ca să dispară,
să fiu iar ca m-ai înainte,
curat... fără de otravă.

Să nu mai am nici sentimente,
pentru așa oameni înșelători,
plini în ei..

by iuda

Niciodată nu aș fi crezut,
ca inima să-mi părăsești,
după ce sufletul mi-ai umplut,
cu ce sentimente trăiești.

N-aș fi crezut că lângă mine,
îți alungai doar singurătatea,
ce își făcuse culcuș în tine,
de nu puteai dormi noaptea.

Ți-am fost mai mult o alifie,
ca din nou să poți străluci..

by iuda

Am înțeles de la început...
că ceva cu noi nu merge bine,
când de atâtea ori mi-ai cerut,
să te iubesc...ca pe mine.

Iubirea-i un sentiment sublim,
și vine fără a fi invitată,
să ocupe sufletul pe deplin,
nu doar vremelnic... testată.

Am înțeles de la început...
că îți doreai în fiecare..

by iuda

Suntem doar niște mici cristale,
călători prin spațiu și timp,
sub formă de corpuri umani,
unde vom zăbovi un pic.

Suntem doar niște mici cristale,
mai mici ca bobul de nisip,
clasați în structuri sociale,
ce nu ajută la nimic.

Suntem doar niște mici cristale,
ce vom sta un timp pe pămâ..

by iuda

Nori pe cer iar se adună...
de ziua toată e întunecată,
iar noaptea nu văd nici lună,
sau stele... ca altădată.

Și stau cufundat în gânduri...
fără să mai dau din pleoape,
să mai scriu câteva rânduri,
pentru un suflet... de departe.

Mi-a jurat c-o să rămână...
să-mi fie pe veci aproape,..

by iuda

Din tot ce-n viață noi trăim,
de multe ori ne pare-un vis,
pe care nu l-am înțeles pe deplin,
și orice dorință ne-a ucis.

Dar toate vor rămâne în trecut,
ca o pierdere în astă lume,
din ce ne-am bucurat când am primit,
cu atâtea pozele albite în albume.

Când doi decid să divorțeze...
e ..

by iuda

Să nu porți ură sau mânie,
pe prieteni falși sau trădători,
de vrei în suflet bine să îți fie,
prin lumea plină de lipitori.

Să ai mereu încredere în tine,
chiar dacă unii te tratează-n glumă,
că mult mai bine o să-ți fie,
când o să-i vezi cum se consumă.

Să nu porți ură sau mânie,
pe c..

by iuda

M-a năucit cu a ei privire,
când am văzut-o prima oară,
de nu pot să-mi vin în fire,
în liniștea-mi interioară...

Și-aș vrea să dau timpul înapoi,
dar așa ceva nu se mai poate,
să uit de-acea zi de joi,
când am întâlnit-o din păcate.

M-a năucit cu a ei privire,
în acele nopți blestemate..

Pagini: Prima pagina Inapoi 19 20 21 22 23 24 25 .. 86 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante