Să le întâmpinăm cum se cuvine,
cu ram de vâsc legat la poartă,
pentru cei ce în vizită ne vin,
să îi avem cu noi în preajmă.
Cu mesele plină cu de toate...
că doar odată-n an e această zi,
când trebuie să ne căim de fapte,
... înainte de a sărbători.
Că e ziua in care demult sa născut,
..
Omule cu sange albastru
De ce esti ata de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac
Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si apoi sa prapadit
Asa omule si u
Să ai încredere în tine,
chiar dacă ți se pare foarte greu,
când vrei să-ți fie mult mai bine,
acolo în sufletul tău.
Doar tu știi câte ai îndurat,
în colțul tău și-al tău cămin,
căutând de zor și-neîncetat,
un alt destin.
Că viața asta e o încercare,
atât cât vom fi pe pământ,
să știm..
Pentru o picătură plină de păcate,
o viață întreagă am tot sperat,
dar destinul mi-a spus:- că nu se poate,
și de „păcat” - m-a îndepărtat.
Și doar așa mi-am găsit leacul,
la acel „păcat” ce îmi curgea prin vene,
ca să devin în timp... copacul...
ce altora trimite o adiere.
Iar de atunci..
Când ai timp...
privește-mă de-aproape,
să vezi doi ochi care-au murit,
chiar de nu mai au...
lacrimi sub pleoape,
sunt tot aceia...
care te-au iubit.
Când ai timp...
să vii să mi-i mângâi,
fără să m-ai bați...
la mine-n poartă,
cu brațul să-mi ții căpătâi,
să simți și tu puțin,
di..
Te-am văzut debusolat,
treptat, de greutăți sufocat,
afectat, cu sufletul ruinat,
de a ta minte înșelat,
distanțat și de mine separat.
Încercam să te opresc,
să-ți vorbesc, un sentiment să-ți strânesc
că nu voiam să te amăgesc
sau orgoliul să ți-l lovesc
când îți spuneam că e nefiresc,
să ..
Ce nu ai e mai de preț...
chiar de nu-l ai momentan,
că ai s-ajungi să te desfeți,
să nu-l consideri necesar.
Că nimic nu se compară...
cu ce vezi adesea-n jur,
iar când ai acea ”comoară”
nu e bună... nici de șnur.
Bucură-te de tot ce ai...
și mai ales de sănătate,
decât în boală să da..
Lumea are multe fețe...
că doar una nu e de-ajuns,
când vor ca să te-nbete,
să ajungă iarăși sus.
Și uneori îți dau de furcă,
când vorbesc despre iubire,
că în gândul lor se-ncurcă,
mințind mereu în neștire.
Sunt suflete triste-bolnave,
cu suflet neputincios și sec,
prin aceste vremuri..
Te aveam odată-n suflet,
și credeam că va fi bine,
că sătul de atâta vuiet,
îmi plăcea să fiu cu tine.
Apoi ne-am apucat de scris,
despre viață și iubire,
despre cum se pierde un vis,
când n-ai noroc de fericire.
Dar erai mult prea frumoasă,
să nu mă atașez de tine,
de tremuram tot în ..
O să scriu mult mai puțin,
cu scuzele de rigoare,
prea sătul de atât venin,
de la cei ce cred că au valoare.
Dar o să scriu întodeauna,
ce oameni am întâlnit,
și cum strălucește lună,
când te simți îndrăgostit.
O să scriu și despre toamnă,
și cum e ziua pe afară,
chiar și despre o frum..
Pagini: Prima pagina Inapoi 29 30 31 32 33 34 35 .. 76 Inainte Ultima pagina