Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Unii... se cred a fi mai de „soi”
și cu mult mai deștepți decât noi,
iar pentru a fi convingători,
se laudă cu ale lor „valori”

Unii... se jură că ar fi „deștepți”
că de aia lucrează pe la „nemți”
și nu într-a noastră bătătură,
că au rău... de temperatură.

Unii... cred că de ai bani mulț..

by iuda

În locul în care acum locuiești,
când cerul nopții e tot senin,
te rog la stele să privești...
că și eu ca ele îți sunt străin.

Nu-i vina mea că te-ai îndepărtat,
dacă asta ai simțit și ți-a dat ghes,
că de mult deja te-am iertat...
și nu-ți doresc decât mult succes.

Te-am savurat fără s..

by iuda

Din atâtea mii de fete,
cu care am tot vorbit,
una azi nu are regrete,
pentru cât m-a chinuit.

Dar viața merge înainte,
să uit că sufletul mi-a răpus,
că m-am făcut băiat cuminte,
chiar dacă de mult s-a dus.

A fost doar o întâmplare,
să cred tot ce îmi spunea,
până m-a băgat la izolare..

by iuda

A mai trecut... încă o iarnă...
de când m-ai trecut la „uitare”,
și nu speram o viață întreagă,
să trec... prin așa încercare.

A mai trecut... și vor mai trece,
cu alte povești scurte de iubire,
ca apoi unul din doi să plece,
mai repede decât la venire.

A mai trecut... încă un chin...
c..

by iuda

Am întâlnit... priviri viclene,
ce inima pe loc mi-au săgetat,
că mă priveau pe sub sprâncene,
de mi se părea că sunt răsfățat.

Am întâlnit... odată în tinerețe,
când eram bun ca pâinea caldă,
ca viața în timp să mă învețe,
că unele sunt așa doar de fațadă.

Am întâlnit... ca să constat,
..

by iuda

Nu toți... au inimă ca tine...
ce a luptat cu viața din greu,
pentru a intra în rândul lumii,
decât s-ajungi un teleleu...

Nu toți... au inimă ca tine...
ce s-a luptat din greu cu sărăcia,
să simți în jurul tău un pic de bine,
că nu trăiești cât veșnicia...

Nu toți... au inimă ca tine.....

by iuda

Am să îl iert pe cel ce m-a rănit,
chiar dacă lui nu-i pare deloc rău,
am să îl iert și pe cel ce m-a părăsit,
chiar în clipa când îmi era mai greu.

Am să îl iert dorindu-i numai de bine,
chiar dacă prieten nu-mi va fi nicând,
că nu vreau să adun răutate în mine,
și pe orice drum să pot mer..

by iuda

Am tot sperat... să-mi fii alături,
când iubirea noastră prindea contur,
să o întărim cu multe cercuri,
de cei ce ne vor ataca din jur.

Am tot sperat... să nu se stingă,
să-i întețim mai tare focul,
ca nimeni în veci să nu ne învingă,
tot mai sus să o înălțăm pe soclu.

Am tot sperat... m..

by iuda

E prea târziu să întorc timpul,
de când m-am rătăcit pe drum,
când adoram prea mult „chipul”
ce a lăsat în urmă dâre de fum.

Că de știam ce o să urmeze...
nu mai pierdeam atât de multe seri,
ca sufletul să-mi inflameze,
încercând „chipul” al cuceri.

Era „chipul” ce în preajma mea,
arăta..

by iuda

Frumos a m-ai fost acasă,
chiar dacă nu aveam parchet,
de multe ori neluminoasă,
și fără apă din robinet.

Uite așa îmi duceam viața,
dar cu toții ne bucuram,
când ne trezeam dimineața,
și din pat afară zburam.

Iar acum nu am o clipă,
de viață a mă bucura,
că ba mă doare - ori am gripă,..

Pagini: Prima pagina Inapoi 14 15 16 17 18 19 20 .. 76 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante