Când a plecat atunci în noapte,
știa că o voi căuta mereu,
că în loc de ale ei șoapte,
va fi o umbră și un loc gol.
Și de aș fi un pic mai puternic,
aș fugări-o din al meu gând,
să pot ieși din întuneric,
de câte ori după ea plâng.
Prin ochii ei era mai albastră luna,
de ar fi vrut să mai rămână,
să îmi mai strângă ușor mâna,
și în brațe să mă cuprindă.
Iar de atunci la stele mă răsfăț,
de câte ori le văd pe cer rebele,
că poate o uit și mă dezvăț,
de ispita care a vrut să mă înșele.
-----Original Message-----
From: ❤️_νЯξί۞nu۞vЯξί_❤️
Sent: 18.12.2o2o -14:oo EEST
Data publicare: 18/12/2020 | Vizualizari: 1798