Când ai decis să pleci din viața mea,
nu ai înțeles ce-nseamnă un bărbat,
cu chip nepământean... de porțelan,
ce se poate sparge imediat.
În versul în care astăzi te zidesc,
sorbind tăcut din cupa nebuniei,
din amintiri de care-mi amintesc,
că poate versul meu te-nvie.
Cel mai frumos poem din câte-au fost,
din cea fost cândva și nu a fost să fie,
să-l pot citi în șoaptă pe de rost...
în nopțile cu luna sângerie.
-----Original Message-----
From: ❤️_νЯξί۞nu۞vЯξί_❤️
Sent: 10.09.2020 -18:30 EET
Data publicare: 10/09/2020 | Vizualizari: 1956