Publicata de: iuda in Sentimente
Stiu ca adevarul doare,
De aia ma straduiesc sa scriu,
Cand sufletul le este ascunzatoare,
Pentru cei ce inteleg prea tarziu.
Cred ca e normal... chiar firesc,
Sa intreb pe unii:-mai existi..?
Chiar daca eu imbatranesc,
N-as vrea sa-i stiu cu ochi tristi.
Traim o viata... in speranta,
Si vrem in suflet primavara,
Cand prea indragostiti de viata,
Adormim tristi seara de seara.
Aveam si eu demult un vis,
A trecut timpul de parca a fost ieri,
Iubeam o fata ca floarea de cais,
Prea mica in ale ei primaveri.
O fata de doruri mult prea plina,
Dar si de necazuri negresit...
Si daca am vrut sa o scot la lumina,
Recunosc ca nu am prea reusit.
In continuare ea tot suspina,
Asa de tare ca nu mai are glas,
Neputand distinge noaptea de lumina,
Cu nimeni in preajma a ramas.
Eram in viata ei o stalactita,
Ea pentru mine frumosul stalagmit,
A noastra prietenie neimplinita,
Caci lacrimilei ei m-au tot topit.
---Original Message-
From: ❤️_νЯξί۞nu۞vЯξί_❤️
Sent: 07.11.2016 07:25 EET
Data publicare: 11/03/2017 | Vizualizari: 2393