Publicata de: th3mirr0r in Copii
Din Lumea Celor Mici
Obiecte
Greu de spus
Ce se ascunde
În desenele mărunte
Şi parcă n-ar fi de-ajuns,
Trebuie să le descriem
Cu lux de amănunte.
Planşele din faţa noastră,
Foarte frumos colorate,
Sunt expuse la fereastră,
În lumină, conturate;
Ne prezintă iar desene
Pe care să le privim…
Pentru o vreme
Şi apoi, pe rând…
Despre ele, să vorbim.
Doamna educatoare
Stă cu noi, în clasă
Şi se-arată răbdătoare
Când la fiecare întrebare,
Noi ne poticnim.
Ne zâmbeşte din senin
Şi apoi ne lasă
Ca să ne gândim.
Privind unele desene
Ştim că le-am mai văzut,
Însă în cuvinte,
Ca să explicăm…
Ni se par prea grele!
Ce rămâne… de făcut?!
Să o întrebăm!
Astfel, noi, cei mici,
Studenţi, la grupa mini,
Suntem harnici,
Învăţând de pe imagini,
Iar doamna educatoare
Cu drag ne răsfoieşte
Zecile de pagini.
Din desenele perfecte,
Învăţăm despre obiecte.
©Th3Mirr0r
Data publicare: 09/12/2012 | Vizualizari: 2671