Publicata de: th3mirr0r in Sentimente
Cartea Poemelor
*** 27 ***
Mastile semenilor mei
Vai ! As vrea.. sa nu va mai vad,in calea ochilor mei,
Mastile voastre dragute de statui !
Pe cat is io,de pacatos si n-as dori nici un minut,sa fiu ca voi,
Impartasind iluziile verzi-albastre,ce vi le etalati oricui ;
Iaca,seara vine si n-ati privi in urma voastra,nici o clipa,
La falsitatea ce va sta cununa-n crestet,dulce podoaba,
Ca va tradeaza,de nici macar n-ati sti nimic
de-acea durere ce vi-i sortita,
La vremea cand moartea,drumurile le separa,de toate ce-ati facut,vi le destrama..
Pe cat as fi io,de ridicol,cand nu suport acestea si v-as spune,
Pe-atat de incrancenati ati fi,in lupta voastra cu o umbra,
De-acu’-i colo,s-apoi,dincolo,ca un miracol far de rost,
la care vestea v-ar suprinde-n mlastinile iluziei
in care se complace multa lume
De fiecare-o sa umblati,bezmetici,creduli ..
dar oare,ca sa iubiti,veti sti,cand vai de soarta noastra,
cand moartea,ne calca iara pe urma ?!
Vai !As fi vrut sa fi smuls toate mastile semenilor mei,
Ca astfel,nimeni sa nu fi fost dator nimanui !
La cat as putea fi io,de rau,nici n-as clipi,
cand sangele-mi din vene,va sa-mi curga-n suvoi,
Eliberand miile de clipe blestemate in care te zbati,
drept unu’a nimanui
Si care doar moartea ar vrea sa-l aiba victima,
in clipele-i de teama,
In care va sta treaza,ca un fugar ce-i haituit
de nebunie implinita,
Iar noaptea o ascunde,pe luna plina,
in ceata viselor in care-si leagana-n-tre degete o lama..
La cat as putea fi eu,de rece,as putea-ndrazni,
sa umblu far’ de teama,printr-al iernii viscol,
chiar de-oi cadea deodata,mort,c
and suflul sau,ma va rapune,
Iara in gand,sa vad doar muntii ‘nalti
pe care tre sa-i urc,de-n crestetu’ lor
sa ating norii,cu o mana,
In timp ce ochii-mi sa priveasca,dincolo,
intr-o alta lume,in care,nu-i falsitate..
Si-n care semenii mei,
sa nu-si mai poarte masti de atot-iubitori,
iar sufletele,incet,incet,
sa-si stinga cea lumina..
©Th3Mirr0r
Data publicare: 29/10/2012 | Vizualizari: 2280