Publicata de: razvan_claudiescu in Diverse
Când amintirile nu mai pâlpâie,
Lăsând urme în ale noastre odaie,
Cu line picături ale gândirii absolutului,
Pare doar un cutremur al pământului.
Ochii, mâinile ne sunt o parte de amintire,
Că nu pâlpâie doar amintindu-mi de iubire,
Pământul călcat e punctul strămoşesc,
Ce de fiecare dată când păşesc-mi amintesc.
Mă simt un microb fără vreo amintire,
Şi făcând o mare opintire,
În tot ce ar pâlpâi vrea dulce amintere,
De paşii mărunţii în a mea amintire.
( 2010, 24 noiembrie )
Data publicare: 24/11/2010 | Vizualizari: 2628