Publicada por: val en Parodias
Responde con otra poesía Votar!
N-am avut aşa o vară…
Toţi din bloc sunt în vacanţă (!)
Câteodat’ la noi pe scară
Mai aud câte o clanţă
…pensionară,
Şi nu vezi maşină mică
Pe asfaltu-ncins de soare (!?)
Noaptea doar, un hoţ mai pică
Făcând spume prin parcare
…de oftică…
Pe-nserat, nici amorezii
Nu mai umblă pe sub tei,
Iar în arşiţa amiezii
Nu se-avântă chiar şi ei
…maidanezii ;
Peste drum, scurtând eu zarea,
Plânge, parcă în pustie…
A uitat chiar şi culoarea
Vr’unui chior prin lăptărie
…vânzătoarea…
Doar în colţ, un poliţai
Pus de soartă la dietă
Şi-o pipiţă-ntr-un Hyundai
Ce se scarpină-n poşetă
…de mălai,
Pe trotuare, bişniţari ?!
Florărese veştejite ?!
Chiar şi ei, falimentari,
Stau pe plajele-nsorite
…la bulgari…
Şi-n canicula barbară,
Doar eu cuc, sus pe balcon,
Îmi fac singur de ocară
Că nu sunt cu lumea-n ton
…pierde vară.
Valeriu Cercel
Fecha de publicación 16/08/2010 | Vistas: 2736 | 1 vot
georgiana15
a comentat:
Mijto poezia a mea iti place aia noua
cuppylools
a comentat:
tare.. esjthi nebun de legat!! >.>