Am fost la tata, cum vǎ spun,
Dǎdea sǎ plouǎ, era vânt,
Cu nişte flori ca sǎ le pun
Şi-o lumâmare pe mormânt ;
Alǎturea, îngenuncheat,
La alt mormânt, un ins rǎnit
Se vǎicǎrea înlǎcrimat :
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”
Se închina la cer cu jind,
Gesticula parcǎ lovit,
Din buze tot mişca bocind,
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”
O lumânare pâlpâia
Lângǎ sǎracu’ prǎpǎdit,
De milǎ se topea şi ea,
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”
L-am ridicat de subţiori,
Privindu-mǎ dezamǎgit
Mǎ întrebǎ de douǎ ori,
“De ce-a murit, de ce-a murit”
“În viaţǎ dacǎ mai şedea,
Eram atât de fericit”
Îndurerat din cap dǎdea,
“De ce-a murit, de ce-a murit”
“Te înţeleg” i-am zis pios,
“E cineva foarte iubit,
Însǎ de plângi e de prisos,
Cǎci a murit, cǎci a murit”
“De unde dom’le (?) nici nu-l ştiu,
Şi plâng cǎ am dat de belea,
E fostul soţ, un şantaliu,
Ce l-a avut…nevastǎ-mea !”
Valeriu Cercel
Data publicare: 30/06/2010 | Vizualizari: 2927
sendy
a comentat:
foarte tare...