Publicata de: val in Suferinta
E drept că azi e necesar
Ca fiecare,-n orice loc,
La lucru,-n gară, la talcioc,
De e şomer, milionar,
Aiurea chiar, fără vreun scop,
În China, Peru sau Maroc,
Să aibe-un celular,
Fi’n’că ştiinţa ne-a adus
În ritmul ce evoluăm
Acolo-ncât nu ne mirăm,
Din răsărit până-n apus,
Chiar de plătim de ne uscăm,
Cu Polul Nord să discutăm
Şi chiar un pic mai sus…
Că frunzărind ziaru’ local,
Găsesc…să-l ierte Dumnezeu (!)
Pe cel mai bun amic al meu
Ce–l doar văzui marţi, la Predeal…
Băiat cu frică, nu ateu,
A sucombat instantaneu
Joi seara,-n mod banal,
Dar cât citeam, în paralel,
Mă duc la telefon, grăbit,
Fi’n’că suna ca un tâmpit…
Cine era ?! Chiar el, Costel,
Să mă întrebe de-am citit
În ziarul proaspăt tipărit
Ce scrie despre el,
C-am fost atâta de şocat
De vocea lui la celular,
Că în acel grozav coşmar,
Ştiind că este decedat,
Uitai să îl întreb măcar
De unde a sunat.
Valeriu Cercel
Data publicare: 05/06/2010 | Vizualizari: 2869