PLOAIA

De-o săptămană plouă ne-ncetat,
De dimineată si pană spre seară,
Intreg orasu-i pus iar la murat,
Cu tot cu florile de primăvară.

Oamenii sub umbrele colorate,
Aleargă agitati de colo colo,
Ba sant nervosi,ba supărati pe toate,
Numai in parc un caine latră''solo''.

As vrea să văd mai multă bucurie,
Dar lumea-i supărată pe la noi,
Si cum Doamne iartă-mă să fie,
Cand au numai necazuri si nevoi.

Si ploaia asta care nu mai trece,
Ii supără pe toti pe drept cuvant,
Că nu mai văd natura ce petrece,
Sau dansul brazilor miscati de vant.

Cu totii asteptăm cu nerăbdare,
Intaia zi senina ce-o să vie,
Cand mangaiati de razele de soare,
Ne vom putea privi cu bucurie.