Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by goeteri

Faceți rugă la stat pentru bani de copii,
Nu mai știți nici ce înseamnă pe lume să vii,
Calculați matematic nevoi de valori,
Nu mai știți care-i rostul să naști, sau omori.
Stați pe-o bandă rulantă în pornire nebună
Înspre o lume ce-și vrea averi și pe Lună.
Nu contează dorința, nevoia, plăce..

by val

N-am avut aşa o vară…
Toţi din bloc sunt în vacanţă (!)
Câteodat’ la noi pe scară
Mai aud câte o clanţă
…pensionară,

Şi nu vezi maşină mică
Pe asfaltu-ncins de soare (!?)
Noaptea doar, un hoţ mai pică
Făcând spume prin parcare
…de oftică…

Pe-nserat, nici amorezii
Nu mai umblă pe sub..

by val

Îmi amintesc şi-acum cu nostalgie,
Prin clasa cincea când s-a demonstrat
La ora ce-mi plăcea la nebunie
De-o profă, jos cu fesu’, de chimie,
Despre cât e alcoolul blestemat
De criminal, chiar cu economie :

A pus pe banca mea două pahare,
(În prima stam, că nu se copia)
Şi l-a umplut cu apă..

by emogirl4ever

O VARA CALDUROASA
A VENIT LA MINE ACASA
AM ASEZAT0O LA MASA
ERA IMBRACATA CA MIREASA


FUGIM AMNDOUA
PANA INTR-O SEARA CU LUNA NOUA
NE OPRIM LA O FANTANA
CARE NE SERVEA CU O APA BUNA

by val

Am fost la tata, cum vǎ spun,
Dǎdea sǎ plouǎ, era vânt,
Cu nişte flori ca sǎ le pun
Şi-o lumâmare pe mormânt ;

Alǎturea, îngenuncheat,
La alt mormânt, un ins rǎnit
Se vǎicǎrea înlǎcrimat :
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”

Se închina la cer cu jind,
Gesticula parcǎ lovit,
Din buze tot m..

by corpo_cori

Bate vântul, plouă tare,
Astăzi nu am de mâncare;
Las` să plouă, că nu-mi pasă,
Stau cuminte, închis în casă!

Dacă vreau să ies în stradă,
Merg frumos, ca la paradă:
Capul sus, fruntea-nainte,
Nu se vede că n-am minte!

Mă calcă toţi în picioare,
Tac şi rabd chiar de mă doare.
Sunt fru..

by val

De când cu criza asta, dus de gâduri,
Mi-am amintit de-o chestie mai veche
Citită-n cartea vieţii printre rânduri,
Şi nu că aş fi eu într-o ureche
Dar omul, din a’ vremilor adâncuri
A fost afacerist fără pereche :

Aşa cum vezi pe-atâţi prin cartier,
Adam umbla prin Eden, fără rost,
La fel ..

by val

Nu ştiu, dar la vârsta asta,
Zilei bune îi vezi faţa,
După cum e şi nevasta
Când se scoală dimineaţa.

Valeriu Cercel


by val

Căţelus cu pălu' cleţ
Fulă laţa din coteţ,
El se giulă că nu fulă
Si-a scăpat, putu-l în gulă,

Io fulai numai un pui
Si-ăla vai de capu’ lui,
Mic, tâmpit, sedea-ntl-o lână
Si-s la coţ de-o săptămână,

De când cu Bligit Baldo',
Mama ei azi în popo !
Noi suntem discliminaţi,
Doal căţeii-..

by val

Dragii mei, v-o spun cinstit,
Ştiţi, nu umblu cu perdea,
Cucul meu s-a ramolit,
Martoră-i nevastă-mea ;

Singurul cadou primit
De la tata, când mi-a spus,
“Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus !”;

Vin aseară prăfuit,
Cum vin eu de obicei
Dup-un şpriţ mai prelungit
Cu amicii buni..

Pagini: Prima pagina Inapoi 19 20 21 22 23 24 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante