Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Când ai apărut în lumea mea,
mi-a dat fericirea într-un vers,
fără să-mi mai spui altceva,
decât un simplu „te iubesc”

De atunci te tot aștept să vii,
să mă alint cu chipul tău,
ca în multe alte nopți târzii,
când ție îți era atât de greu.

În mintea mea e dezordine totală,
de când tăcer..

by iuda

De multe ori ne îndrăgostim,
că așa-i făcută ființa umană,
când dintr-o dată în noi simțim,
iubirea... cum ar săpa o rană.

De multe ori ne îndrăgostim,
în multe feluri diferite,
de când neaștem până murim,
folosind aceliași cuvinte.

De multe ori ne îndrăgostim,
dar niciodată ca prima oa..

by iuda

Lasă-ți tristețea la mine,
plânsul tău mi să-mi dai,
chiar și golul cel din tine,
ca mai liberă să stai.

Lasă-mi mie orice patimi,
că le primesc cu bucurie,
să nu te mai văd cu lacrimi,
de mi le dai toate mie.

Lasă-mi noaptea de-amăgire,
când te simți fără speranță,
și nu căuta în neșt..

by iuda

Sufletul chiar poate,
să fie perfect...
dacă peste noapte,
ar rămâne tot corect.

Doar că sunt ispite,
goale în natură...
ce par ca vrăjite,
când le-atingi o mână.

Și-atunci prin păcate,
sufletul va trece...
cu ispitele-nsetate,
toată noaptea va petrece.

Și îl prinde răsăritul,
cel..

by ase

Eram amândoi goi
Prin câteva rânduri de foi...
Și te scriam ca pe un vis
puțin desprins dintr-un cuprins.

by iuda

Iubiți pe omul lângă care...
nu vrei să ști nici cât e ceasul,
chiar de are și mâinile murdare,
cu el merită să-ți faci răgazul.

Doar așa om poate să te anime...
când ai câte un moment trist,
trăind acele clipe sublime,
ce ți le poate oferi ca un artist.

Acolo posti gusta din plin nectar..

by iuda

Dragostea-i ruptă din soare,
și-o vezi în ochii sclipitori,
ca roua de pe orice floare,
ce stălucește dimineața-n zori.

Dragostea e acea adrenalină,
ce în suflet își are locul,
când ai inima prea plină...
de te-ncântă precum focul.

Dragostea vrea să plutească,
și să ne-aducă bucurie,
l..

by iuda

Te vreau cu fruntea sus femeie,
și nu pe jos că ar fi păcat,
că ești precum o orhideie...
și nu-ți vreau sufletul călcat.

Te rog să ai grijă de tine,
ca de necaz să te ferești,
că vreau mereu să-ți fie bine,
și mai tot timpul tu zâmbești.

Ești o rarietate cum alta nu-i,
când viața vrea ..

by iuda

Visul meu de dor nebun,
Mă trezește să îți spun,
Cât de mult eu te iubesc,
Și lângă tine să-nfloresc.

Și m-am jurat să n-o mai fac,
Însă tot îmi ești pe plac,
Chiar dacă mă mai văicăresc,
Tu ești tot ce îmi doresc.

_Te iubesc_ prin vers și-ți scriu,
Poezii de când te știu...!
Că de l..

by ase

Și ai apărut în viața mea lipsită de culoare,
fără niciun fel de floare...
Și te-am citit că o să distrugi,
un copil de 17 ani cu vise colorate în dungi.
Și-am ezitat să mai amân,
decizia “pe curând”.

Pagini:     1 2 3 4 .. 49 Inainte Ultima pagina

atrandafir:
Salut! Testam chat-ul
atrandafir:
test
atrandafir:
Sa mai incercam un mesaj!
atrandafir:
Ok. Se pare ca asta a mers.
atrandafir:
hei hei
Tester:
Acum testez de pe tel
atrandafir:
yey
atrandafir:
este viu chat-ul :-) cu toate ca este foarte simplu momentan caci l-am scris de la 0 folosind un tutorial, ca am cautat sa integrez ceva deja facut si nu am gasit nimic sa-mi placa
atrandafir:
asa ca o sa fie foarte "basic" momentan, in timp ii facem imbunatatiri
atrandafir:
hei hei
atrandafir:
gata am configurat si niste comenzi pe server de pornit/oprit serverul de chat, si sa verifice pe fiecare minut daca este pornit, iar daca nu, sa-l porneasca
atrandafir:
pacat ca nu e nimeni pe aici momentan :D
atrandafir:
asta e, asteptam vizitatorii sa testeze, daca gasiti probleme, sau aveti sugestii, trimiteti un mesaj prim formularul de contact, thanks!
atrandafir:
Well well, momentan vb de unul singur :))
atrandafir:
E ca atunci cand dai la peste, tre sa ai rabdare.. :D
Bogdan:
Preeeeemooo where is the money
atrandafir:
Haha.. izzz, nowhere, in the future
atrandafir:
Vad ca merg si smiley-uri deastea facute din telefon
atrandafir:
atrandafir:
Hmm, alea se vad cand le trimiti dar nu se mai vad dupaia, weird
atrandafir:
Still nobody? Bai da voi va luati weekendul prea in serios
atrandafir:
test
Pepe:
probam din nou
atrandafir:
okay looks like it's working!
atrandafir:
another test message! :-)
luckyisgood:
Hi Alex!
Rapp:
Test la gaura
atrandafir:
Haha!! Thanks for the testing!! :-D Looks like I have found the bug. The DB got disconnected after long inactivity. I have set a reconnect function and it shouldn't happen again.
atrandafir:
hey, cineva pe aici?
iuda:
acum daaaaa
iuda:
De pe tel acum
iuda:
Connection is established! De pe crome mai face figuri
atrandafir:
cool!! e ciudat sa nu iti mearga de pe Chrome, poti sa-mi zici sau sa-mi arati cumva ce se intampla?
atrandafir:
o sa incerc si eu sa vad daca pot sa ma gandesc la ce ar putea fi
xxx:
test
iuda:
De pe Crome nu pot nicidecum. Am și resetat și curățat pc-ul, dar degeaba
iuda:
test crome
atrandafir:
Bunã seara!
motzoaca:
Buna seara !
atrandafir:
Haha, ce faci urato? :-P
atrandafir:
tra la la
Alex:
hello hello
Alex:
proba
Alex:
Hey
Alex:
Hey

Chat in fereastra mare »



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante