Cât te-am iubit...
puțină lume știe,
și cât am suferit,
plângând prin poezie.

Cât te-am iubit...
albeața m-a cuprins,
și când m-ai părăsit,
ardea un foc nestins.

Cât te-am iubit...
niciodată nu vei ști,
și cât te-am jelit,
în atâtea nopți târzii.

Cât te-am iubit...
nu îmi păreai ..

Și mi-e dor de tine mamă,
lângă piept să mă încălzești,
că mereu mi-ai fost tu dragă,
când dorul mi-l potolești.

Tu mereu mi-ai fost un soare,
și m-ai făcut să zâmbesc,
atunci când trupul mă doare,
de la oameni ce îi iubesc.

Nicând nu mi-ai fost departe,
chiar de te văd foarte rar,
te ..

Te-ai închis în suflet,
să nu mai știi de mine,
fără un pic de plânset,
din tot ce-a fost „iubire”

Nu-ți mai văd privirea,
cu ochii plini de vise,
că ți-ai pierdut „iubirea”
prin jocuri interzise.

Nu mai vreau de la tine,
decât un rămas bun,
dar știu că de rușine,
ai să te pierzi pe d..

Am să trimit la tine vântul,
și de o vrea să-ți dea de știre,
că am ajuns precum pământul,
și nu mai pot să-mi vin în fire.

Că nu mai sunt cum eram înainte,
când nu simțeam nici o durere,
că tu-mi scriai prea dulci cuvinte,
de îmi făceai inima să spere.

Trăiam atunci o viață minunată,
ș..

Și ani întregi te-am căutat,
că se surpase totul în mine,
din ziua în care ai plecat,
să nu mai știu nimic de tine.

Că am rămas în urma ta buimac,
și în suflet cu o mare disperare,
cu acel gol adânc în stomac...
după neașteptata ta plecare.

Nu cred că a fost doar un capriciu,
de a nu ma..

Poate ar trebui mai des...
să vă arătăm că chiar ne pasă,
prin fapte... nu doar prin vers,
când ne invitați la masă.

Sunteți starea cea de bine,
ca vieții să-i da-ți culoare,
s-avem mereu zilele senine,
că sunteți în casă o floare.

Voi sunteți a vieții cheie...
blondă... brună sau roșca..

Nu te-am lăsat în șanțul,
în care ai căzut,
și m-am așezat lângă tine,
să-ți țin de urât.

Nu te-am lăsat în șanțul,
în care tu erai,
să fi mers mai departe...
că recunoștință nu ai.

Nu te-am lăsat în șanțul,
cu apă și stropi grei,
să stai o veșnicie,
sau poate chiar să pieri.

Nu te..

Și mă ceartă primăvara,
cu ale ei drumuri înglodate,
de ce nu ies afară seara..?
dacă rănile mi-s vindecate.

Să mai calc iar prin verdeață,
să simt iarba sub picior,
și să mă bucur iarăși de viață,
ca să uit de al tău dor.

Doar că primăvara fără tine,
e palidă și nu are viață,
ca de mu..

Un pom de-l scoți din rădăcină,
de o fi iarnă sau de e vară,
rămâne fără apă și lumină...
chiar de plouă sau e soare afară.

Tot așa e și cu un prieten,
când la un moment îl scoți din piept,
că nu e de piatră sau sintetic,
când tu te crezi mai înțelept.

Prietenia cere multă răbdare,
că p..

De sub nămeții de zăpadă,
și-a făcut și el prezența,
ca toată lumea să-l vadă,
arătându-și „corpolența”

Chiar de pare el plăpând,
e cea mai gingașă floare,
ce vine cu primăvara-n gând,
chiar din prima zi cu soare.

Cu a lui clopoțel dantelat,
pe oricine el salută,
că în martie e curtat,..