Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Am plâns cu lacrimi ca de rouă,
de atâtea ori în noapte,
de credeam că și în casă plouă,
și prin acoperiș străbate.

Dar orice durere are leac,
și din suflet trebuie scoasă,
chiar dacă a fost ca un bobârnac,
de la viața asta atât de ticăloasă.

Că lumea e plină de impostori,
ce adesea fal..

by iuda

Nu-ți mai sunt nici poate prin gânduri,
de când te rugam cu lacrimi să rămâi,
iar de atunci tot scriu la rânduri-rânduri,
să te readuc la mintea ta dintâi.

Că așa e omul când dă de o fantezie,
uită de câte ori în viață a chinuit,
ce le scria cu durere în câte o poezie,
și câte mârșave clipe..

by iuda

De câte ori cerul privesc,
îmi amintesc de tine...
și mă mir cum de nu te zăresc,
cu acea lumină ce îmi făcea bine.

Și mă gândesc să-mi dau răspuns,
privid la cer încă odată...
dar îmi amintesc că te-ai ascuns,
ca pentru mine să devii opacă.

De câte ori privesc o clipă,
și ziua către ce..

by iuda

De câte ori mă simt pierdut,
sprijin îmi găsesc în tine,
că știi prin câte am trecut,
de câte ori nu mi-a fost bine.

De câte ori am fost supărat,
și totul în jur era pustiu,
doar tu alinare mi-ai dat,
ca mai optimist să fiu.

De câte ori am dat-o în bară,
și parcă prea des s-a întâmplat,..

by iuda

Din dor... se țese o poveste,
pentru un om pe care l-ai iubit,
și te uiți în jur și nu mai este,
și știi că niciodată nu i-ai greșit.

Și numai cine nu cunoaște dorul,
nu va avea în suflet amintiri,
chiar dacă va simți că își ia zborul,
nu va suferi din acest motiv.

Doar prin iubire since..

by iuda

Să nu mă-ntrebi ce-i fericirea,
că chiar nu am nici un răspuns,
iar dacă aflu... îți dau știrea,
dar asta... nu cred prea curând.

Că văd în jur doar oameni triști,
ce au pierdut sperând în vise,
ce aleargă ca și niște furnici,
după unele chiar interzise.

Să nu mă-ntrebi ce-i fericirea,
..

by iuda

Am trimis pe nori un gând,
și sper de el să ai parte,
și va ajunge cât de curând,
să visezi bine la noapte.

Am trimis pe nori un gând,
și vreau răspuns înapoi,
că îl aștept fremătând,
de-ți mai amintești de noi.

Am trimis pe nori un gând,
și aș vrea tot să îl citești,
până la ultimul r..

by iuda

Îmi plăcea felul în care tu râdeai,
că așa ceva nicicând n-am cunoscut,
când câte o glumă tu îmi spuneai,
despre acei ani prin care ai trecut.

Îmi plăcea felul în care tu clipeai,
de câte ori noaptea ne prindea răsăritul,
și nici azi nu mi-e rușine ce credeai,
când rămâneam în urmă cu citit..

by iuda

Îți mai aud vocea în surdină,
de cîte ori te simt în piept,
însă tu nu ai nici o vină,
dacă eu încă te aștept.

Vreau să-ți văd un pic privirea,
ce îmi aducea atâta mângâiere,
când te contopeai cu poezia,
iar eu te simțeam ca o adiere.

Nu ai vorbit de mult cu mine,
să știu de visele-ți s..

by iuda

De câte ori îți văd fotografia...
ce mi-ai trimis-o odată de demult,
mă apucă pe dată nostalgia,
că îmi dau seama ce mult timp a trecut.

Dar nici tu nu mai ești ca altădată,
când nopți întregi vorbeam amândoi,
și nu mai ai nici mintea cea de fată,
cu atâta inocență ce o aveam în doi.

Din..

Pagini: Prima pagina Inapoi 22 23 24 25 26 27 28 .. 85 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante